Blog

  • 12.03.2012

    clopotele de la Sinca VecheBisericile rupestre de la Șinca Veche au fost timp de aproape cinci secole adăpost pentru o mică obște de călugări care au slujit și s-au nevoit întru apărarea credinței ortodoxe. Cele două bisericuțe din grotă nu au fost scobite deodată, dar ambele atestă continuitate de rit ortodox, în locașul de cult. În anexa bisericilor au fost descoperite mici încăperi (camere) care au servit drept locuință călugărilor retrași în colțul acesta de lume. 

  • 08.03.2012

    impletituri alun_Sinca VecheCultura românescă a crescut în vatra satului, forma de organizare primordială a comunității noastre, din cele mai vechi timpuri. Satul ardelean reflectă factori precum ocupația, relieful, starea socială și nu în ultimul rând gustul artistic al locuitorilor. Sate ca Șinca Veche oferă o abundență de exemple ale gospodăriei tradiționale, cunoscută drept ”curtea închisă și întărită”. 

  • 05.03.2012

    Drum catre Sinca VecheSibiul și Brașovul sunt unele dintre cele mai vechi orașe ale Transilvaniei, centre de cultură și importante elemente de civilizație în istoria minorităților, mai ales pentru sași și secui. Între cele două ținuturi, al Sibiului și al Brașovului însă, se întinde Țara Făgărașului sau Țara Oltului, străvechi ținut românesc ce curprinde mari comori turistice și spirituale deopotrivă.

  • 04.03.2012

    Carte de Rugaciuni, Maria Bagiu Marino

    Rugaciunile  sunt scrise de d-na Maria Bagiu Marino si au aparut in volumul "Carte de rugaciuni", carte aparuta cu binecuvantarea parinteluli Teofil Paraianu, in anul 2003. Lansarea cartii a fost in 20 aprilie 2003, in Duminica Floriilor, la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, jud. Fagaras.

     

     

     

     

  • 01.03.2012

    Continuam sirul de Rugaciuni ale fiecarei luni cu Rugaciunile lunii MartieCarte de Rugaciuni, Maria Bagiu Marino. Rugaciunile sunt scrise de d-na Maria Bagiu Marino si au aparut in volumul "Carte de rugaciuni", carte aparuta cu binecuvantarea parinteluli Teofil Paraianu, in anul 2003. Lansarea cartii a fost in 20 aprilie 2003, in Duminica Floriilor, la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, jud. Fagaras.

  • 26.02.2012

    Cultura Dacica_lupul dacicCucerirea Daciei de către romani a reprezentat începutul lungului drum al romanizării. Politica Imperiului Roman era aceea de a subjuga culturile autohtone ale populațiilor cucerite prin implementare structurilor administrative, militare și teritoriale romane. După cucerire, împăratul Traian a  ordonat strămutarea populației dacice, precum și ”implantarea” de coloniști în noua provincie. 

  • 22.02.2012

    scara catre cerMulte mistere fabricate sau reale s-au păstrat peste milenii din vremurile dacilor. Istoricii și arheologii au descoperit și cercetat în amănunțime templele de pe vârfuri de munți și coline, sanctuarele închinate lui Zalmoxis precum și credințele dacilor despre nemurirea sufletului. Multe speculații neîntemeiate și-au făcut de asemenea apariția în cultura zilelor noastre.

  • 19.02.2012


    Tara Fagarasului_115_WikipediaMihai Viteazul, ban al Craiovei și Domn al Țării Românești, a fost primul principe român care să înfăptuiască visul de aur național: Unirea Principatelor. Sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea era o perioada tulbure în partea noastră de Europă, cu mari frământări politice și numeroase amenințări la adresa țărișoarelor noastre, din partea coroanei austro-ungare și a Imperiului Otoman.

  • 16.02.2012

    Padurea, AdapostMulte locuri minunate și binecuvântate are țărișoara noastră, și mult recunoscători se cuvine să fim pentru ele. Ansamblul de la Șinca Veche trezește în sufletul călătorului nostalgii străbune, din alte timpuri... Așezarea ferită, umbra pădurii înconjurătoare, adăpostul peșterii precum și retrasul locaș de cult, Schitul Sf. Nectarie, evocă un sentiment de securitate, de adăpost și de permanență prin comuniune cu natura!

  • 12.02.2012

     

     Pestera_115În zorii umanităţii, peşteră a fost forma cea mai comună de adăpost primar, dar şi locaş ritualic deopotrivă. De-a lungul mileniilor, valoarea de habitat s-a pierdut parţial, păstrându-se rolul ritualic mai pregnant. Peştera sau, mai bine zis, grota de la Şinca Veche, ce a adăpostit timp de peste cinci veacuri o mănăstire ortodoxă, reflectă cât se poate de bine dubla valență a adăposturilor subterane.

Feedback