Bisericile rupestre

Bisericile rupestre - Sinca VecheBisericile rupestre de la Șinca Veche mai sunt cunoscute şi cu numele de: templul împlinirii rugăciunii, templul ursitelor, mănăstirea rupestră, peștera mănăstire sau grota. Este un monument de talie națională înscris în lista monumentelor istorice sub următoarea înregistrare:

Lista monumentelor istorice: LMI 2004, poziția 855, cod LMI 2004: BV- II –m-A-11826, denumire: Mănăstire rupestră (ruine), localitatea: sat Șinca Veche, comuna Șinca, adresa: Pe Dealul Pleșu, datare secolul XVIII.

Aici, sub pământ, s-a slujit Sfânta Liturghie vreme de un sfert de mileniu și masa sfântului altar a dăinuit până după 1970. Proscomidiarele se mai văd și astăzi. În amândouă altarele se găsesc răsturnate câte o piatră, cari trebuie să fi servit drept picior de prestol. În pronaos se mai conservă un fragment de piatră care a fost altădată stâlp de sprijin.

„O apariție singulară până în prezent o reprezintă mânăstirea rupestră de la Șinca Veche. Scobită în gresia nisipoasă a unei peșteri din dealul Pleșul, în dreapta pârâiașului Cetățuie, mânăstirea se compunea din două biserici și o încăpere ce servea drept locuință" - Antal Lukacs.

Încăperea din vecinătatea intrării va fi servit drept locuință găsindu-se în ea vatră și horn condus prin bolta de piatră amenajată în creasta dealului. Dimensiunile încăperii elimină presupunerea că vatra ar fi fost destinată numai să păstreze, în vremea slujbei, cărbunii aprinși pentru cădelniță.

Deasupra pronaosului e o scobitură rotundă, ca pentru semicalota Pantocratorului. Ea răzbește până la suprafața pământului. O deschizătură din această scobitură boltită era îndreptată spre naos, așa că ziua, aceste două despărțituri primeau lumina de sus, prin spărtura largă, care nu era înainte cu câțiva ani. În pereți, ici-colo, pot fi văzute scobituri puțin adânci, care au de cele mai multe ori formă circulară. Foarte probabil că altădată vor fi servit drept cadre de icoane, ne spune Ștefan Meteș.

Despre starea mănăstirii, pastorul reformat din Făgăraș scria lui Iosif Benks în 1789:

Mai sus de Șinca există monasteria despre care m-am informat de la persoane de încredere care au fost în ea. Aceștia relatează că monastirea este tăiată în întregime în piatră de carieră și deci nu are acoperiș. Este săpată cu pricepere, cu o muncă uriașă, demnă de mirare. Ferestrele sunt tăiate lateral, atât de înguste încât călugării când slujesc se plimbă cu cărțile după razele soarelui pentru a putea ceti. Monastirea a rămas și după vremea lui Buccow, dar nu se cunoaște vreun priviligeu al ei.

Monumentele figurează în Dicționarul lui A.A. Rusu, care reține că ambele biserici erau în cult în anul 1758.

 

Origini                                     

Pentru începuturile celor două lăcașuri de cult apelăm la părerile și propunerile de datare ale istoricilor care s-au ocupat de ele și la analogiile stilistice și constructive posibile.

A. Lukacs susține că: "Începuturile bisericii de pe dealul Pleșul coboară probabil mult înainte de acest veac XVIII, dar numai cercetările arheologice ar putea stabili vechimea ei."

Acelaș autor ne spune că Țara Făgărașului păstrează puține monumente mai vechi de secolul al XV-lea… poate mănăstirea rupestră de la Șinca Veche.

Analogiile constructiv-stilistice cu una dintre bisericuțele de la Basarabi, Constanța, care este practic identică bisericii 2 de la Șinca Veche atât prin scobirea în stâncă, cât și în ce privește compartimentarea planimetrică (pronos, naos, absidă semicirculară) și volumetria, ca și forma boltei semicilindrică a naosului și pronaosului și semicalotă a absidei (altarul), ca și prezența încăperilor anexe. Datarea bisericuței de la Basarabi este conform inscripției cu grafit, în anul 992.

Similitudini de planimetrie și compartimentare cu bisericuța de la Voievodenii Mari, care este datată de E. Greceanu pe la anul 1500. Asemănare până la identitate cu biserica de la Viștea de Jos, care este datată de Șt. Meteș în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Cea mai perfectă analogie a monumentelor de pe dealul Pleșul se întâlnește cu schitul de la Râmeț, Alba întemeiat către sfârșitul secolului XIV.

Un amănunt deosebit de important este amplasarea turnului-clopotniță în componența ansamblului, chiar monobloc specifice sudului Transilvaniei, este specifică secolelor XI-XIV.

Așadar, bisericile rupestre din complexul monahal de la Șinca Veche se înscriu în lista celor mai vechi monumente feudale românești, nu numai din Țara Făgărașului.                        

Ștefan Meteș, unul dintre cei mai asidui cercetători ai vieții religioase din Transilvania și mai ales a celei făgărășene ne spune: "De mânăstiri ortodoxe simple și sărăcăcioase ne vorbește o scrisoare a papei Inocențiu al III-lea din 1204, cătră episcopul latin din Oradea Mare."

O conscripție oficială din 1748 ne arată că în Șinca Veche erau două mânăstiri: una în partea de jos a satului pe pământul boieresc al călugărului bătrân și neputincios popa Manu, cu 4 călugări și 2 călugărițe și cu această avere: 1 cal, 1 vacă cu lapte, 9 stupi, arător de 2 gălete de cucuruz și fânaț de 2 care de fân; cealaltă mănăstire în partea de sus a comunei, devenită apoi Șinca Nouă.

Episcopul unit P.P. Aron spune la 1755 că aceste două mânăstiri sunt ocupate de ortodocși.

În altă conscripție se vorbește despre cinci mânăstiri, care se numeau după locul unde erau adăpostite: la Trestioara, in Strâmba, in Valea Lărguță, pe Crețul și  nenumit locul. 

Mânăstirea și chiliile călugărilor de „pe Crețul“  erau făcute în stâncă. Ce s-a întâmplat cu aceste mânăstiri, dintre care una a fost refăcută pe la 1779, ne spun preoții din Șinca Nouă: "și în hotarul comunei sus zise la Crețu s-a aflat o peșteră în peatră cu călugări, unde s-a slujit sfânta liturghie… și în al 3-lea Iunie 1761 s-au ars schiturile și oamenii au eșit din casele lor și s-au dus în Țara Românească."

Același Ștefan Meteș ne spune: "Din Șinca Veche, la câteva minute spre miazăzi, ajungi la dealul Pleșul. Pe versanul de apus al colinei, înspre pârâul Cetățuie, e o fostă mănăstire, scobită în gresie nisipoasă, foarte ușor de măcinat, chiar și numai frecând-o cu degetele. Peștera de la început a trebuit să fie lărgită cu ciocanul, urme de ciocan se văd pretutindeni pe pereți. Azi e în stare rea, apa ploilor și gerul macină mereu din pereții ei, pavimentul e îngrămădit de această măcinătură."


Alte articole

  • Sinca Veche, minunea manastirii din grota

    Sinca Veche, minunea manastirii din grota

    Mănăstirea din grotă a fost mereu principalul punct de atracţie pentru străinii ce treceau pe la Şinca Veche. Locul este cunoscut drept purtător de mituri şi subiect de legende, pe care mulţi oameni şi-ar dori să le desluşească şi să le afle tainele. Dar, acest vechi centru al ortodoxiei are o semnificaţie mult mai profundă pentru oamenii Ţării Făgăraşului.

  • Sinca Veche, credinta in comuniune cu natura

    Sinca Veche, credinta in comuniune cu natura

    Cu bunăvoinţa bunului Dumnezeu, multe lucruri minunate s-au petrecut la Şinca Veche de-a lungul anilor. O panoramă extraordinară îl întâmpină pe călător când porneşte spre bisericile rupestre, vatra monoliţilor, sau situl dacic, şi un singur drum îi e călăuză. Un peisaj salbatic, dar ocrotitor, culmi cu iarbă verde şi crudă, munţi stâncoşi şi neguri în depărtări formează fundalul pe care se înalţă Schitul Sfântul Nectarie de la Şinca Veche.

  • Rugaciune si cugetare la Sinca Veche

    Rugaciune si cugetare la Sinca Veche

    Cu cât un colţ de natură este mai pur, cu atât mai bine îi evocă omului perfecţiunea şi îl aduce în comuniune cu Dumnezeu. Iar puntea ce leagă profanul cu divinul nu este alta decât rugăciunea. Deşi frumuseţea apropierii de divin aceeaşi este şi în odaie şi sub cerul liber, tradiţia creştină confirmă fiorul sacru resimţit de cei ce se retrag în natură pentru a persevera în rugăciune, cugetare şi curăţie trupească şi sufletească.

Galerie de imagini

Feedback