Vatra Monolitilor

Mergând agale pe poteca ce urcă lin pe lângă peșteră și pe sub poala pieptului de stâncă, ajungi într-un loc în care sunt aglomerate faţă către faţă, pietre mari cât bordeiul ţărănesc de altădată.

Gândul te duce la pietrele care cresc de la sine - trovanții. Acestea sunt niște forme de relief caracterizate prin acumulări de nisip și prin niște stratificări de gresii. Cresc din centru către periferie, printr-o rată de depunere, care poate atinge 4-5 cm în 1.200 de ani și în timp pot atinge dimensiuni de la câțiva centimetri până la câțiva metri.

Pietrele acestea de la Şinca Veche sunt inalte de câţiva metri și sunt formate din aglomerări de nisip sub formă de gresii. Au fețe perfect drepte, puse una lângă alta sau față în faţă, formând trei culoare paralele ca o vatră străbună și sfântă. Datorită faptului că se pretau la acoperișuri vegetale, se presupune că aici ar fi fost chiliile exterioare ale călugărilor.

Când veţi la Şinca Veche luaţi aminte la forma şi aşezarea lor, la faptul că au feţe perfect drepte, că sunt aşezate în unghiuri drepte şi după linii paralele, care permit susţinerea unor acoperişuri vegetale şi formarea unor încăperi locuibile și tainice. Privindu-le simți un fior al istoriei și al rugăciunii care s-a ridicat de aici, către un cer care pare, în locul acesta, să se sprijine pe coroana copacilor. 

Aşezată pe versantul opus celui în care s-au săpat Bisericile Rupestre, panta de la vatra monoliţilor, coboară lin către Sfânta Peşteră, formând un amfiteatru natural, loc ideal pentru a asculta slujbele făcute în Sfânta Grotă. Aici vocea se amplifică în mod miraculos, ca să se poată împărtăşi cu rugăciunea şi cei de aproape şi ceilalţi.