Blog

Prin însăși condiția sa, omul este locul de întâlnire între cer și pământ. Ne aducem mai cu sârg însă aminte de frumosul din noi sub impactul unor locuri sfințite prin trăire, prin datină și dăruire. Așezământul de la Șinca Veche, adânc săpat în inima de gresie a dealului Pleșu, a adăpostit pentru aproximativ o jumătate de mileniu un locaș de cult ortodox: mănăstirea de pe Crețul.

În vechime, Tara Făgăraşului purta numele de Ţara Oltului, de la cursul vigurosului rău ce o străbate de la est la vest, sau Ţara Cârţei, un regionim legat de centrul administrativ românesc din localitatea Cartă. Toponimul Ţara Făgăraşului datează de-abia de la jumătatea secolului al XIV-lea, dar populaţia românească a utilizat cu preponderenţă numele de Tara Oltului, începând cu evul mediu şi până în prezent.

Un deal cu vârf teşit, de unde orizonturi largi i se deschid privitorului către zările muntoase ale Făgăraşului sau către platoul ondulat al Ardelealului: acestea se desfăşoară ochiului de pe tipia de la Şinca Veche.

Pe vârful acesta de colină se poate ajunde dinspre sat sau dinspre mănăstirea rupestră. Drumul este accesibil atât cu maşina cât şi pe jos. Puteţi aşadar să  vă aventuraţi într-o drumeţie, şi să urcaţi dealul la pas, oprindu-vă din când în când să admiraţi priveliştea ce vi se deschide treptat.

Pentru mai bine de un sfert de secol, călugării de la Şinca Veche au ţinut candela ortodoxiei aprinsă, pentru ocrotirea neamului, şi pentru ca, după timpuri amarnice de prigoană, în bisericile şi mănăstirile neamului să se slujească din nou în libertate. Sfinţii nevoitori de la Şinca au săpat 'templu' lui Dumnezeu, în adâncul pământului cu trudă şi cu jertfa. Iar munca le-a fost inspirată de Duhul Sfânt şi efortul ocrotit de Maica Domnului.