Dacii si romanii

Şinca Veche este unul din satele cu al cărui trecut se pot mândri locuitorii de astăzi. Este sigură aşezarea dacilor încă în secolele IV-III înainte de Hristos, pe una dintre terasele sudice ale Dealului Pleşu.

Locuind în bordeie sau în case construite din paiantă şi lipite cu lut, ei nu s-au mulţumit să cultive pământul şi să crească animale. O parte dintre ei au fost buni ceramişti, după cum demonstreză o locuinţă atelier, în care s-au găsit văscioare în miniatură şi diferite recipiente în curs de confecţionare.

Este sigur că olarii daci de pe Pleşu nu lucrau doar pentru nevoile comunităţii lor, ci şi pentru altele din zonă sau mai îndepărtate. Astfel se explică găsirea în curpinsul aşezării a unei monede romane din argint, din vremea împăratului Tiberius (anii: 14-37 după Hristos), care se adaugă celor cunoscute mai înainte şi databile în timpul domniei împăraţilor Titus (anii: 79 - 81 după Hristos) şi Domitianus (anii: 81-96 după Hristos).

Descoperirile nu sunt singulare în Ţara Făgăraşului, la Copăcel fiind găsite altele mai vechi, greco-macedonene, ajunse acolo în schimbul fierului, bronzului sau sticlei produse odată cu aceea a cetăţilor Breaza şi de la Arpaşu de Sus şi a satelor Comana de Jos, Copăcel, Cuciluata, Şercaia, Mândra sau a altora din zonă.

Începând de acum, viitoarea „Ţară a Românilor“ va fi încorporată provinciei Dacia, cea mai nouă componentă a Imperiului Roman. Se pare că dacii de aici au fost strămutaţi în locuri mai apropiate de castrele de la Feldioara sau de la Hoghiz, pentru a fi mai bine supraveheaţi şi încadraţi în rigorile noii orânduieli, dacă nu cumva ei au trăit mai departe în puncte, încă neidentificate de către arheologi, pe vatra satului, asemenea aşezărilor de la Râuşor, Şercaia, Beclean (unde s-au descoperit mai multe monede romane imperiale), Cuciulata sau, chiar la Şinca Nouă, unde este atestată o aşezare de pe cuprinsul căreia provin 4 monede romane imperiale din vremea lui Antoninus Pius, Faustina Junior, Plautilla şi Alexander Severus, aflate, în prezent la Muzeul Brukenthal din Sibiu.

După cum, abia am afirmat, această strămutare a putut să fie chiar în actuala vatră a satului. Dintr-un punct, încă neidentificat pe teren, provin câte o monedă de la Traian, Lucilla şi Caracalla, aflate, mai demult, în colecţiile Gimbnaziului Evanghelic din Sighişoara, fapt ce demonstrează că în zonă s-a desfăşurat o imensă activitate socială pe toată durata provinciei Dacia.

Cu siguranţă, abandonarea oficială a Daciei nord - dunărene, de către armata şi administraţia romană, nu a însemnat, nici pe departe, depopularea zonei acum în discuţie. Dovezi ale unei fireşti vieţuiri a daco - romanilor sunt numeroasele aşezări civile sud - transilvane, dintre care le amintim pe cele mai apropiate de Şinca Veche, anume de la Beclean, Mândra, Râuşor, Voila, toate databile în secolele III-IV după Hristos, ca şi monedele bizantine de la Cincşor din timpul împăratului Constantinus I (306-337), Comana de Sus din timpul lui Constantinus II (323-361), fortificaţiile de la Breaza şi obiectele bizantine de metal descoperite aici şi datând din secolele IX-X, tezaurele de monede şi obiecte de podoabă descoperite la Făgăraş şi la Streaja - Cârţişoara, din secolele XI-XII.

Ca şi celelalte sate făgărăşene, Şinca Veche face parte, la cumpăna dintre mileniile I şi II, dintr-un teritoriu voievodal românesc de sine stătător sau înfrăţit cu cnezatele şi voievodatele sud-carpatice.

Tradiţia istorică face foarte probabilă localizarea reşedinţei acestui voievodat în cetatea de la Breaza, scaun de domnie al legendarului descălecător Negru Vodă (Radu Negru). Nu întâmplător, în primul document, care menţionează Ţara Făgăraşului se precizează că aceasta este o „ţară a românilor“, alături de care trăiesc pecenegii de curând veniţi (Terra Blachorum et Bissenorum, 1222). Teritoriul, care atunci se întindea peste o parte din actualele judeţe Braşov şi Sibiu, era un district cu o puternică autonomie românească. Organizarea administrativă similară aceleia din sudul şi răsăritul Carpaţilor, era dublată de o viaţă spirituală identică. Argumentul arheologic – istoric asupra creştinării dintru început a zonei, se află în apropiere de Şinca Veche, anume la Vad, de unde provine o fibulă (agrafă) masivă din argint, pe care era gravată inscripţia: IVLIANE VIVAS (Iuliane, să trăieşti). Piesa a fost descoperită înainte de anul 1750 şi se află la Viena.

(extras din cuvântul scris pentru Fundația Ortodox-Culturală în 15 octombrie 2005 de Dr în istorie şi arheologie, Florea Costea)

Alte articole

  • Asezarea dacica de la Sinca Veche

    Asezarea dacica de la Sinca Veche

    Așezarea dacică de la Şinca Veche este de pe vremea lui Tiberius, din secolul III-IV îHr. și se întinde pe o suprafață de un hectar și a fost cercetată arheologic în 1978 pe o arie de 200 mp și este înscrisă în lista monumentelor istorice astfel: Lista monumentelor istorice: LMI 2004, poziția 112, cod LMI 2004, BV-I-s-B-11290; Denumirea: Așezare dacică; Localitatea: sat Șinca Veche, comuna Șinca; Adresa: Dealul Pleșu (Dealul Bălăneștilor); Datare: secolul IV a.Chr – I p. Chr. Latene.

  • Continuitatea de credinta la Sinca Veche, de la precrestinism la ortodoxie

    Continuitatea de credinta la Sinca Veche, de la precrestinism la ortodoxie

    Mănăstirea rupestră de la Şinca Veche reprezintă mai mult decât un străvechi locaş de cult ortodox. Aşezarea de pe dealul Pleşu datează din secolele IV – III î.Hr, când cultura dacică înflorea în zonă. Amplasarea aşezărilor şi templelor pe locuri înalte este specifică Daciei libere. Nu exista aşezare însă fără un loc ritualic închinat zeităţii unice, Zalmoxis sau Gebelizis.

  • Cultura dacica la Sinca Veche

    Cultura dacica la Sinca Veche

    Când vine vorba de istoria neamului, românul poartă un loc aparte în suflet pentru străvechii daci, ai căror urmaşi suntem. Deşi formarea poporului român a fost strâns legată de dominaţia romană, strămutările de populaţie şi de efervescenţa etno-politică specifică mileniului I, d. Hr., noi cei de astăzi ne simţim legaţi istoric în primul rând de daci. Ale lor au fost minunatele pământuri înverzite, cetăţile cu zidul de piatră nefasonat (celebrul murus dacicus), aşezările pe vârfuri de coline şi pe crestele munţilor, precum şi credinţa în nemurirea sufletului şi într-o unică divinitate, Zalmoxis.

Feedback