- Home
- Blog
Blog
-
06.01.2012
-
03.01.2012
-
30.12.2011
-
28.12.2011
-
23.12.2011
-
20.12.2011
-
14.12.2011
-
12.12.2011
-
07.12.2011
-
05.12.2011
-
Manastirea noua - Schitul Sfantul Nectarie
Înființarea schitului de la Șinca Veche, din zona Bisericilor rupestre, cu hramul…
-
Bisericile rupestre
Oamenii veneau și vin la Sinca Veche în principal pentru Mănăstirea rupestră din…
-
Proiectul: Asezamantul istoric-ortodox-cultural "Bucuria neasteptata"
Acesta este un proiect: ecologic, smerit, tradițional, unic și unitar, istoric, ortodox …
-
Izvorul tamaduitor
Orice așezare laică sau religioasă se face în preajma unei surse de apă. Aici la…

Datarea bisericilor rupestre de la Şinca Veche a dat naştere multor speculaţii, teorii şi presupuneri. Din punct de vedere documentar, locaşul este menţionat ca fiind în cult, în anul 1761. Nu există niciun dubiu că în secolul al XVIII-lea bisericile funcţionau. Mai mult o scrisoare a pastorului catolic din Făgăraş confirmă faptul că ele au rămas şi după anii prigoanei unite a lui Buccow.
Prin post, creştinul îşi primeneşte trupul şi sufletul pentru marile praznice de peste an: Crăciunul, Paştele, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel sau Adormirea Maicii Domnului. Sfârşitul postului anticipează bucuria sărbătorii, pe care o resimţim trupeşte şi sufleteşte deopotrivă. Diversitatea bucatelor pregătite cu prilejul praznicului nu este neapărat o expresie a abundenţei, ci o modalitate de continuare şi celebrare a tradiţiei.
iaţa omului se leagă de momente speciale care se repetă ciclic în curgerea anului calendaristic, cu sărbători şi datini de o semnificaţie aparte. Marele praznic al Crăciunului este aşteptat cu multă anticipaţie şi bucurie de români, fiindcă toţi ne raportăm la sărbătorile de iarnă ca la o perioadă a regăsirii celor dragi, a tihnei şi a bucuriei. Crăciunul şi Anul Nou reînvie tradiţiile într-un mod cum nu se poate mai autentic şi mai specific pentru noi, românii.
Toamna şi iarna, liniştea se aşterne la Şinca Veche, şi mai adânc cheamă la rugăciune. Peisajul îşi schimba îmbrăcămintea, dar natura liturghiseste pe mai departe, într-un timp etern... Acum, sărbătoarea Crăciunului se apropie, iar sufletele creştinilor pelerini ce se abat pe la Şinca Veche se umplu de bucurie, împlinire şi slavă, căci Unul Fiu al lui Dumnezeu se naşte în trup.
Cu toţii ştim că staţiunile de pe Valea Prahovei atrag cei mai mulţi turişti în perioadă sarbtorilor de iarnă. Brasovul, Sinaia, Predeal, Buşteni sau Azuga sunt luate cu asalt pentru frumuseţea lor, aerul curat, sporturile de iarnă şi numeroasele atracţii locale. Pentru unii este doar o modă cu o urmă de pitoresc local, iar pentru alţii o modalitate de evadare din rutina oraşelor mari. Prea rar se asociază însă călătoria turistică unei căutări a sacrului, fie ea şi nebănuită.
Leru-i ler, Doamne!” este străvechiul „Aleluia”, strigăt de slavă Domnului Savaot. Cuvântul acesta, devenit refren popular, este specific colindelor ce răsună în casele românilor, cu prilejul Crăciunului, proslăvind astfel pe Stăpânul cerului şi Domnul pământului. Trăirea din inimă a praznicului Naşterii Domnului se regăseşte pretutindeni pe pământ românesc, în fiecare casă, în fiecare biserică şi mănăstire.
Liniştea pare şi mai deplină iarna, la Şinca Veche. Pădurea acoperită de zăpadă, potecile pierdute sub albul curat, copacii goi, îmbrăcaţi în zahăr de promoroacă, întregul piesaj respiră în adormire. Liturghisirea naturii este acum tăcută, deşi nu mai puţin frumoasă. Schitul se iveşte dintre copaci, nemaifiind acoperit de verdeaţă, iar clopotul răsună parcă şi mai sonor în văzduhul îngheţat.
merenia desăvârşită, umilinţa plină de recunoştinţă dăruită tutoror oamenilor, de către Mântuitorul, prin trăire şi pildă, se regăseşte pe deplin în simplitatea vieţii şi tradiţiei monahale româneşti. Multe mănăstiri umile în aparenţă mai păstrează încă vie credinţa ortodoxă, în Ţara Făgăraşului şi în alte colţuri de Românie.
"Suntem ca atare, ortodocşi pentru că suntem Români, şi suntem Români pentru că suntem ortodocşi. Să devenim catolici? Ca să devenim catolici ar trebui să ne transformăm astfel sufleteşte, încât să putem realiza Catolicismul. Transformarea aceasta înseamnă însă: renunţarea la istoria noastră şi la structura noastră spirituală. Cu alte cuvinte: la Românie. Aici nu există o a treia poziţie: sau rămâi Român -şi atunci catolicismul tău nu e o realitate; sau devii catolic- şi atunci nu mai eşti Român."
Cultura dacă a crescut la adăpostul naturii, în munţii albaştri, pe dealurile verzi, în locuri ferite, uşor de apărat şi priincioase vieţii. Străvechea aşezare dacică de la Şinca Veche dezvelită nouă în anii 1970, a îmbogăţit cunoaşterea originilor româneşti primordiale.
