Cum alungau dacii iarna?

Deși neamul nostru are două milenii de creștinism în urmă, există cutume și tradiții străvechi care nu au fost șterse de propovăduirea Evangheliei și care dăinuie până în zilele noastre. Cei mai persistenți dintre acești supraviețuitori ancestrali sunt obiceiurile legate de înnoirea anotimpurilor.
Strămoșii daci aveau un număr însemnat de practici și ritualuri pe care le asociau atât primăverii calendaristice cât și primăverii astronomice (echinocțiul). În vechime, vara și iarna erau cele două mari ”anotimpuri” ale calendarului daco-get, chiar dacă succesiunea ”vremilor” anului era aceași dintotdeauna.

Dragobetele și obiceiurile asociate lui marcau încheierea iernii în străvechea Dacie, sărbătoarea fiind urmată de cea a Mărțișorului, specifică spațiului carpato-danubiano-pontic. Izvoarele istorice precum și descoperirile arheologice ne arată că dacii sărbătoreau într-adevăr mărțișorul, sub forma unor monezi sau pietricele pe care le prindeau femeile în piept cu șireturi de lână albe și roșii.

Tot de la daci se păstrează și obiceiul roților de foc, asociate unor ritualuri   agrare de sporire a fertilității pământului și de asigurare a rodniciei pământului în noul sezon agrar. Focurile de primăvară se aprindeau de Lăsata Secului, care în prezent coincide cu ultima duminică dinaintea postului Paștilor, dar care în trecut se sărbătorea doar la finalul lunii februarie. Dacii aprindeau focuri ritualice pentru purificarea pământului, pentru alungarea spiritelor rele și pentru a se bucura de o recoltă bogată în sezonul agrar aflat la început. Înainte ca Templul Ursitelor de la Șinca Veche să devină mănăstire rupestră, multe focuri de primăvară se vor fi aprins pe dealul Pleșu, în vecinătatea străvechii așezări dacice.

Un alt obicei asociat înnoirii de primăvară este acela al strigării peste sat. Cu prilejul focului ritualic și al roților în flăcări, întreaga comunitate se aduna și încă se mai adună să sărbătorească. Cu acest prilej se dădeau în vileag anumite fapte reprobabile ale unora dintre membrii comunității, și tot acum se strigau numele fetelor nemăritate și pricina pentru care nu s-au căsătorit.

Strigarea peste sat ca ritual al înnoirii de primăvară avea un profund caracter moralizator și legiutor în organizarea societății patriarhale a strămoșilor noștri. Astfel se reducea impactul negativ al unora dintre evenimente și se preîntâmpina apariția unor incidente asemănătoare.

Pregătirea pentru primăvară avea așadar și pentru strămoșii daci o față văzută și una nevăzută, astfel încât schimbărilor exterioare ale naturii să le corespundă și transformările mai profunde din viața interioară.

Surse foto:

http://www.bzf.ro/dealurile-din-sinca-noua-au-fost-in-flacari.html

http://meg55-miannadraguta.blogspot.ro/2012/12/vine-cea-mai-lunga-noapte-din-an.html