Blog

Bisericile din grotă reprezintă cea mai mare atracţie în ansamblul cultural de la Şinca Veche. Mii de turişti şi pelerini vin în fiecare an să viziteze acest loc binecuvântat. Dar puţini oameni îşi amintesc de faptul că grota de la Şinca Veche mai e cunoscută, în satele din jur, ca Grota Haiducului. Istoria mănăstirii din grotă şi cea a haiducului nu se suprapun istoric, ci doar se desfăşoară în acelaşi spaţiu.

Ţara Făgăraşului ilustrează remarcabil frumuseţea portului românesc în simplitatea şi eleganţa lui. Îl regăsim la Şinca Veche, la Comăna, la Şercaia, la Sâmbăta sau la Avrig, dar ochiul omului modern s-a obişnuit să admire costumul tradiţional românesc doar în cadrul festivalelor populare sau în muzee. Cei bătrâni îşi mai îmbracă cămaşa, cioarecii, opincile sau fota ca să meargă la biserică, dar mult mai rar ca înainte. Este atât de frumos să treci pe uliţe şi să vezi oameni îmbrăcaţi în costume naţionale. Pentru străini poate că e doar pitoresc, dar pentru orice român e motiv de mândrie şi emoţie...

În 9 Noiembrie a.c. Schitul de maici „Sfântul Nectarie” de la Şinca Veche, Braşov, şi-a prăznuit ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, tămăduitorul şi de minuni făcătorul. Sfântul este prezent în schit cu o părticică din sfintele sale moaşte, „căci preamărit fiind de lucrarea Duhului, izvorăşte harul cel neîmpuţinat al tămăduirilor celor ce strigă cu evlavie: Bucură-te, Sfinte Părinte Ierarhe Nectarie!“

De multe ori am admirat stilul brâncovenesc al mănăstirii Sâmbăta de Sus şi m-am lăsat fermecată de frumuseţea hergheliei de cai de la Sâmbăta de Jos. Am hoinărit prin rezervaţia poiana narciselor, unică în Europa pentru altitudinea la care se află, sau pe pantele Făgăraşului, la Bâlea, dar parcă nicăieri nu mi-a tresărit sufletul ca la Şinca Veche. Percepţie subiectivă, veţi zice, dar cel mai bine exprimă omul trăirile direct personale, şi vorbeşte de locurile unde l-a purtat piciorul şi l-a chemat inima.