Blog

  • 03.12.2011

    Mănăstirile sunt sufletul turismului ecumenic din România. Cu siguranţă ortodoxia are ca trăsătură definitorie cultul moaştelor şi pelerinajul ca forme de primenire sufletească pentru omul de rând. Prin locaţia sa în Ţara Făgăraşului, mănăstirea rupestră de la Şinca Veche şi actualul locaş de cult, schitul Sf. Nectarie, se înscriu într-un circuit mai larg pentru pelerinii ce vizitează zonele Braşov, Făgăraş şi Sibiu.

  • 30.11.2011

    Proiect Unitar_Dna Bagiu_115Proiectul Şinca Veche, desfăşurat prin voia Domnului de Fundaţia Ortodox-Culturala „Maica Sfântă – Bucuria Neaşteptată” reprezintă o mare reactualizare culturală şi istorică a unor valori deosebite. Deşi proiectul aflat în desfăşurare din anul 2005 urmează câteva direcţii de cercetare şi dezvoltare distincte, caracterul unitar al ansamblului Şinca Veche este de netăgăduit, în ciuda faptului că include elemente compozite.
     

  • 24.11.2011

    Haiduc_115Bisericile din grotă reprezintă cea mai mare atracţie în ansamblul cultural de la Şinca Veche. Mii de turişti şi pelerini vin în fiecare an să viziteze acest loc binecuvântat. Dar puţini oameni îşi amintesc de faptul că grota de la Şinca Veche mai e cunoscută, în satele din jur, ca Grota Haiducului. Istoria mănăstirii din grotă şi cea a haiducului nu se suprapun istoric, ci doar se desfăşoară în acelaşi spaţiu.

     


  • 21.11.2011

    Rezistenta anticomunista Fagaras_115Înainte de anul 1944, prea puţini români s-au înscris în partidul comunist din România, mai ales fiindcă, pentru sufletul românesc, comunismul nu făcea nicio coardă sensibilă să vibreze. Dar odată ce lucrurile au progresat, şi apartenenţa la partid a fost ridică la rangul de „valoare” naţională, populaţia a  fost forţată să îmbrăţişeze doctrină, prin măsuri de constrângere... Mulţi români au găsit însă tăria să se opună, prin răzvrătire organizată.

     

  • 17.11.2011

    Costume Tara FagarasuluiŢara Făgăraşului ilustrează remarcabil frumuseţea portului românesc în simplitatea şi eleganţa lui. Îl regăsim la Şinca Veche, la Comăna, la Şercaia, la Sâmbăta sau la Avrig, dar ochiul omului modern s-a obişnuit să admire costumul tradiţional românesc doar în cadrul festivalelor populare sau în muzee. Cei bătrâni îşi mai îmbracă cămaşa, cioarecii, opincile sau fota ca să meargă la biserică, dar mult mai rar ca înainte. Este atât de frumos să treci pe uliţe şi să vezi oameni îmbrăcaţi în costume naţionale. Pentru străini poate că e doar pitoresc, dar pentru orice român e motiv de mândrie şi emoţie...

  • 14.11.2011

    Dumbrava Narciselor_ComănaFrumoase sunt meleagurile Făgăraşului, şi multe bogăţiile unice pe care le oferă călătorului. Dincolo de importanţa complexului cultural şi a mănăstirii din grotă, Şinca Veche se remarcă alături de comuna Şercaia şi ca parte a Microregiunii Dumbrava Narciselor. În urmă cu o jumătate de secol accesul între Şercaia şi Şinca Veche se făcea pe un tronson de cale ferată aflat în funcţiune încă de la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, călătoria cu maşina este cel mai potrivit mijloc de transport, şi cel mai accesibil turistului, mai ales dacă itinerarul este mai lung.

  • 11.11.2011

    În Hram_Sf. Nectarie_1159 Noiembrie a.c. Schitul de maici „Sfântul Nectarie” de la Şinca Veche, Braşov, şi-a prăznuit ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, tămăduitorul şi de minuni făcătorul. Sfântul este prezent în schit cu o părticică din sfintele sale moaşte, „căci preamărit fiind de lucrarea Duhului, izvorăşte harul cel neîmpuţinat al tămăduirilor celor ce strigă cu evlavie: Bucură-te, Sfinte Părinte Ierarhe Nectarie!“

  • 08.11.2011

    Semnatura EminescuÎnainte de ziua marelui Eminescu și în totală disonanță cu zgomotul de la București, o poezie a doamnei Maria Bâgiu, fondatoarea Fundației Ortodox Culturale "Maica Sfântă - Bucuria Neașteptată", din volumul de poezii „Memoria unui suras“ apărut în anul 2000 la Editura Fundației PRO.

    DOR DE EMINESCU

    Eminescu pentru noi a devenit

    O stare de spirit a devenit.

  • 03.11.2011

    Manastrea Sambata de Sus_115De multe ori am admirat stilul brâncovenesc al mănăstirii Sâmbăta de Sus şi m-am lăsat fermecată de frumuseţea hergheliei de cai de la Sâmbăta de Jos. Am hoinărit prin rezervaţia poiana narciselor, unică în Europa pentru altitudinea la care se află, sau pe pantele Făgăraşului, la Bâlea, dar parcă nicăieri nu mi-a tresărit sufletul ca la Şinca Veche. Percepţie subiectivă, veţi zice, dar cel mai bine exprimă omul trăirile direct personale, şi vorbeşte de locurile unde l-a purtat piciorul şi l-a chemat inima.

  • 01.11.2011

    Asezare Dacica_Sinca Veche_Tara FagarasuluiAr fi greşit să presupunem că aşezarea dacică de la Şinca Veche era una izolată şi nu integrată într-o comunitate mai amplă. Deşi cercetările arheologice mai au multe să ne dezvăluie, au fost reperate câteva zeci de aşezări dacice în Ţara Făgăraşului. Pe lângă situl arheologic de la Şinca Veche, au mai fost efectuate săpături la Arpaşul de Sus, Cuciulata, Breaza, Comana de Jos şi Copăcel.

Feedback