Voievodatul Transilvaniei, scurta pagina de istorie

Dacă instalarea maghiarilor în Transilvania a început pe la jumătatea secolului al X-lea, organizarea teritoriului ca voievodat va avea loc abia două secolele mai târziu, în a doua jumătate a secolului al XII-lea. Transilvania a primit titulatura de voievodat sub presiunea tradiției românești, după o primă încercare de instalare a unui principat. Ca și unități administrative, au apărut mai multe comitate regale. Primul voievod al Transilvaniei, menționat de documente la 1174, este comitele de Dăbâca, Leustachius Rátót, numit ”Leustachius voyvoda”.

În perioada voievodatului Transilvaniei, obștile românești se conduceau potrivit dreptului cutumiar ius valachicus, formând ”țări” cu autonomie regională, mai ales în zonele limitrofe ale Ardealului: Țara Făgărașului, Țara Amlașului, Țara Hațegului, Țara Lăpușului sau Țara Maramureșului.

Pentru a întări voievodatul și a stăvili cu mai multă ușurință înaintarea migratorilor cumani și mongoli regii maghiari au invitat populații de origine germanică, precum sașii (sec. XIII) și secuii (sec. XIV) să se așeze în Transilvania oferindu-le pământ precum și statut privilegiat.

Sud-estul Transilvaniei, cu precădere Țara Făgărașului și Țara Bârsei au fost loc de așezare pentru secui și sași. Viața obștilor românești va fi fost cu siguranță afectată de nou veniți, străini și fără drept real asupra pământurilor ce le pretindeau. Țara Făgărașului a fost totuși mai ferită de influența coroanei maghiare, pentru încă câteva secole, dat fiind faptul că zona aceasta era fief al domnilor munteni în Ardeal.

Nu se cunosc date certe privind existența mănăstirii rupestre de la Șinca Veche, la începutul secolului al XI-lea, dar se poate bănui aici o tradiție monahală, chiar dacă nu există atestări documentare.

Lipsa unei înregistrări scrise, care se făcea la acea vreme de o administrație străină și ruptă de realitățile curente ale vieții de obște, nu infirmă existența unor locașuri de cult ortodoxe în inima Țării Făgărașului.

Dacă ne gândim la pustiirea pricinuită în Transilvania de invazia mongolă, în primăvara lui 1241, este ușor de bănuit că populația românească se va fi retras spre pădurile Țării Făgărașului, și spre adăpostul unor locații precum peștera sfântă de la Șinca Veche.

Perioada Voievodatului Transilvaniei va fi fost așadar una de instalare a stăpânirii maghiare, de așezare a unor noi coloniști, de stăvilire sau retragere din calea invadatorilor și de nemulțumiri crescânde ale populației majoritare, românii. Toate frământările și problemele au condus treptat la răscoale (Bobâlna 1437-1438), precum și la căderea Transilvaniei sub suzeranitatea otomană.