Un cadru natural pentru rugaciune

Deşi nu atât de îndepărtat de inima urbană a Transilvaniei, Braşovul, dealul Pleşu care adăposteşte aşezământul de la Şinca Veche, rămâne un loc unde sufletul va tresălta şi în faţa altarului, la lumina lumânării şi printre copaci şi pietre, la vatra monoliţilor sau lângă izvorul „Buna Vestire”.

Dumnezeu vorbeşte sufletului în multe feluri la Şinca Veche. În timp ce bisericile ruprestre stau mărturie poate pentru două milenii de creştinism, iar la schitul Sfântului Nectarie toaca îl cheamă pe credincios la Liturghie, natura îi face pelerinului încă o invitaţie. Aici, o călătorie în natură, devine o chemare la rugăciune şi cugetare.

Pe poteca ce urcă pe sub stâncă, pe lângă peşteră, ajungi la vatra monoliţilor. Din nisipuri şi gresii milenare, monoliţii par stânci fermecate, pietre care „cresc”, parcă răsărite din basmele românilor. Însă în cadrul natural de la Şinca Veche, gruparea monoliţilor sau trovanţilor cum au mai fost numiţi capată o însemnatate mult mai mare decât simpla interpretare şi apreciere geologică.

Formarea naturală a trovanţilor este întradevăr extraordinară; cu o creştere de doar 4-5 cm în 1200 de ani, câte milenii vor fi văzut aceste pietre aşadar? Monoliţii de la Şinca Veche au feţele netede şi se aliniază parcă după o regulă bine definită pe trei rânduri paralele, formând trei culoare diferite. Datorită acestei organizări spaţiale, monoliţii au servit multe secole drept pereţi pentru chilii exterioare, călugărilor vieţuitori în aşezământul de la Şinca Veche.

Când te afli în vatra aceasta străbună este imposibil să nu te laşi cuprins de fiorul istoriei şi al rugăciunii. Te aştepţi să auzi glasul călugărilor cântând imnuri de slavă Creatorului la Vatra Monoliţilor, dar nu te sfii, călătorule, să îţi înalţi şi tu glasul în rugă dacă vorbele îţi stau nerostite pe buze, şi cântul ţi se ridică din piept!

Firea pragmantică se poate scutura ca dintr-un vis, dar realitatea rămâne deschisă şi rugăcinea se dovedeşte mai profundă decât oricând înainte. Frumosul este atât în jur cât şi în noi, şi pelerinul recunoaşte de multe ori că acest cadru natural paradisiac de la Şinca Veche, cu parfumul vechimii şi al istoriei mijloceşte trecerea omului din lumea cotidianului imediat, în lumea eternului, a non-schimbabilului, a rugăciunii şi trăirii lui Dumnezeu.

Şi dacă Vatra Monoliţilor ne bucură cu fiorul ascetismului natural, izvorul „Buna Vestire” ne răcoreşte cu apă limpede şi susurândă. Oamenii zic că Izvorul are puteri tămăduitoare care emană din întreg locul, şi poate vei simţi că o povară ţi s-a ridicat de pe umeri după ce ţi-ai spălat faţa în apă şi te ridici de deasupra undei.

Nici copacii crescuţi parcă din piatră nu scapă privirii cercetătoare a drumeţului pornit să descopere cât mai multe din tainele locului acestuia binecuvântat. Arbori crescuţi ca din piatră, într-o palmă de pământ dovedesc cum organicul şi mineralul coexistă şi cum miracolul vieţii este pretutideni. Poate nicăieri nu îl vedem aşa aproape ca la Şinca Veche sau poate ochii noştri sunt prea orbiţi de fulgerele civilizaţiei, că numai depărtându-ne de ea, regăsim filonul autentic al comuniunii şi al rugăciunii inimii.

Şinca Veche în toată splendoarea ei naturală este mărturia vie a unei comuniuni cu divinul prin şi într-un cadru natural care îşi preamăreşte Creatorul în cele mai pure forme. Deschide-ţi omule inima şi nu te ruşina că simţi, că te infiori! Cu smerenie să ne plecăm capul...