Turla clopotnita din manastirea rupestra - fereastra catre cer!

Adânc săpat în tainițele dealului Pleșu, turnul-clopotniță al bisericilor rupestre de la Șinca Veche pare o fereastră către cer, când privești din grotă către exterior. Deși clopotnița nu are structura elevației clasice propriu-zise sub formă de turn, merită această denumire datorită formei circulare a rocii săpate la altitudinea de 6,50m.Clopotnița a fost ”făurită” cu mare trudă de călugări, crescând dintr-un qvasidreptunghi și terminându-se într-o formă de clopot mult alungit. Dacă astăzi avem tehnologia pentru a ridica biserici cu mare ușurință, pentru pustnicul mileniului întâi, cazna de a scobi până la înălțimea de 10m este greu de imaginat!

În partea de sus a structurii se mai văd încă scobiturile pentru capetele grinzilor, care susțineau instalația pentru clopot. Dar cum ajungeau călugării până în turlă să bată clopotul pentru slujbe? Cele câteva trepte mici tăiate în pereți par să fi fost calea de access până la o scară sau o frânghie, spre clopot.

Frumusețea ansamblului rupestru se relevă cu mare putere în turnul-clopotniță, mai ales că sfinții călugări care l-au săpat în dealul de gresie, au depus mare nevoință să respecte canoanele arhitecturii bisericești a epocii lor. Astfel, turnul-clopotniță este lipit de nartex tocmai pentru a nu se crea o abatere de la norma bisericească ortodoxă.

Tavanul pronaosului a fost inițial conceput în formă de semicilindru după cum o indică intrarea în formă de boltă arcuită. Deteriorarea grotei de-a lungul veacurilor a dus la alterări ale tavanului pronaosului, dar frumusețea simplă a arhitecturii ”rupestre” nu s-a pierdut.

De la nivelul de jos al bisericilor rupestre și până în partea de sus, sunt aproxiativ 11 m, iar în vârf este tăiată o fereastră pentru lumină, un ”luminător”, cu un diametru inițial și actual de 30 cm. În partea de deschidere sau lărgime maximă, turnul clopotniță are aceași dimensiune ca și pronaosul (2.75m), iar de la înălțimea de 8m, diametrul clopotniței este de 1.30m.

Lateralele luminătorului precum și partea lui superioară sunt acum prăbușite, fără posibilitatea de ”stabilire a punctului inițial de intersectare a acestuia cu tavanul nartexului” după cum concluzionează raportul arheologic încheiat la Șinca Veche în iulie 2005, de Dr. Florea Costea și Radu Ștefănescu.

Dacă concluziile arheologilor sunt cât se poate de grăitoare, la fel este și frumusețea ansamblului pentru ochiul și sufletului vizitatorului. Cuvintele nu reușesc să redea bucuria, frumusețea și emoția pe care o poate încerca pelerinul care trece pragul acestui loc binecuvântat!

Oricine pătrunde în locașul din grotă și se oprește în lumina de sub turlă este atins parcă de fiorul special care stăpânește întregul locaș rupestru: credință, tradiție, continuitate spirituală!