Tara Fagarasului in perioada marilor migratii

Primii migratori care au pătruns pe teritoriul carpato-danubiano-pontic au fost populații germanice care au împins granițele Imperiului Roman și au dus la retragerea autorităților romane din provincia Dacia, în timpul împăratului Aurelian (270-275). La sfârșitul secolului al III-lea, huni, gepizi, avari și goți au traversat teritoriile daco-romanilor, dar fără un impact major asupra populației romanizate. Cum Țara Făgărașului oferea adăposturi ideale în munți, uneori populația se retrăgea la locuri ferite pentru a se salva. Din epoca tulbure a migraților (secolele III-X), și poate chiar mai înainte de aceste vremuri, se va fi întipărit adânc în subconștientul colectiv adevărul: ”codru-i frate cu românul”.
Ca și interes local pentru migratori, Țara Făgărașului nu oferea nici comori culturale, nici tezaure și bogății. Comunitățile locale erau oameni simpli, truditori, care își duceau existența prin muncile specifice: agricultură, creșterea animalelor, stupărit, comerț cu ceramică etc.

Deci nu atât cultura materială, cât mai ales nevoia de noi teritorii peste care să-și poarte hoardele, turmele sau pe care să le prade: aceasta era motivația care îi mâna pe migratori peste teritoriile pașnice de la nord de Dunăre.

Fostul Templu al Ursitelor, de la Șinca Veche, va fi servit poate în numeroase rânduri drept adăpost, oferind ocrotire în tainițele pământului locuitorilor din Țara Oltului. Cu pătrunderea creștinismului la nord de Dunăre, este foarte posibil ca în primele secole ale mileniului I, grota sfântă de la Șinca să se fi transformat într-un umil locaș de cult sau pustnicie pentru eremiți creștini.

Migratorii, deși au jucat un rol special în procesul de formare al poporului român, nu au impus trăsăturile dominante ale neamului nostru. Cei mai mulți migratori au fost asimilați, în nordul Dunării, fapt confirmat istoric de păstrarea caracterului latin al limbii române. Chiar și slavii, populația cu cea mai mare pondere și influență, nu au operat transformări majore în romanitatea răsăriteană.

Cercetătorii au relevat faptul că limba română actuală are trei dimensiuni fundamentale, care corespund de fapt marilor perioade de existență neamului nostru, în diversele sale vârste:

–                    substratul lingvistic traco-dacic (10% din vocabularul limbii române);

–                    stratul linvistic latin (60% din vocabular);

–                    stratul lingvistic slav (20% din vocabular).

Procesul etnogenzei nu este un miracol, ci un eveniment istoric, confirmat și explicat de numeroase izvoare istorice, care arată fără niciun dubiu continuitatea romanității nord-dunărene, mai presus de influențele migratorilor.