Sinca Veche in anii Revolutiei de la 1848

Toate cele trei țări românești au fost zguduite de ampla mișcare culturală  și națională cunoscută ca Revoluția de la 1848. Cele mai multe spirite revoluționare s-au afirmat între Carpați: Gheorghe Barițiu, Gheorghe Șincai, August Treboniu Laurian, pentru a numi câțiva dintr-o listă mult mai numeroasă. Un loc cu totul aparte în evenimentele de la 1848, îl ocupă figura lui Avram Iancu, cu aura sa de Făt-Frumos salvator, adevărat fiu al neamului, crescut să înlăture jugul străin... Memoria populară păstrează vie amintirea eroilor naționali, precum Avram Iancu, sub forma legendelor, cântecelor și povestirilor transmise prin viu grai.

Revoluția de la 1848 a avut un mare răsunet și în Țara Făgărașului, și nu doar datorită vecinătății Brașovului, important centru revoluțuonar, ci și datorită implicării românilor din Șercaia, Șinca Veche, Comana și din alte sate de la poalele Făgărașului în mișcarea pentru eliberare națională, redobândire a drepturilor strămoșești și creștere a demnității neamului.

Cei mai mulți dintre locuitorii satelor Șercăița și Perșani erau iobagi. Lupta acestor oameni și a celor din întreaga Țară a Făgărașului era și una de redobândire a libertății individuale, a dreptului de a se bucura de roadele muncii proprii fără împilarea care îi împingea dincole de limitele sărăciei. În primăvara anului 1849, șincăienii, împreună cu preotul satului Șercaia au pornit la luptă.

Numeroși preoți din satele Ardealului și din Țara Făgărașului au participat la Revoluție, căci lupta pentru eliberare din iobăgie și recunoaștere a drepturilor românilor se contopea cu apărarea și întărirea credinței ortodoxe.

Deși nu există informații clare despre mănăstirea rupestră de la Șinca Veche, din perioada Revoluției de la 1848, se presupune că grota ajunsese deja într-un stadiu avansat de degradare datorate surpărilor și infiltrațiilor. Totuși rugăciunile sfinților nevoitori din pustie vor fi dat tărie celor porniți la luptă.

Mari au fost realizările obținute prin jertfă de sânge în cursul evenimentelor primăverii lui 1849. Cinci dintre șincăieni au pierit în luptă, restul întorcându-se la casele lor cu bucuria că sacrificiul lor nu a fost în zadar.

La sfârșitul Revoluției de la 1848, urmările pentru Țara Făgărașului și pentru întreg Ardealul au fost desfințarea iobăgiei, precum și desfințarea regimentelor grănicerești, înființate de împărăteasa Maria Tereza în vremurile de prigoană a credinței ortodoxe.

Alte schimbări pozitive ce au marcat anii următori Revoluției de la 1848 au constant din înființarea de școli cu predare în limba română, în anul 1851, precum și o îmbunătățire a condițiilor de trai printre români.

Cu siguranță, Ardealul poartă și astăzi o amprentă mult mai vizibilă a profundelor schimbări generate sau doar catalizate de epoca pașoptistă.