Sfinti necunoscuti din Transilvania

Din timpuri străvechi se vorbeşte despre pustnici retraşi în creierul munţilor, vieţuind în asceză şi rugându-se neîncetat pentru binele neamului şi pentru mântuirea noastră. Oamenii „juruiţi” lui Dumnezeu reprezintă stâlpii nevăzuţi ai ortodoxiei pe plaiurile noastre. Câţi sfinţi necunoscuţi vor fi trăit şi murit la Şinca Veche, şi în alte colţuri uitate de lume, dar nu de Dumnezeu? Aşezământul monahal de pe dealul Pleşu are una dintre cele mai lungi istorii din ţară, chiar dacă puţini oameni cunosc cu adevărat ce înseamnă specificul locului.

Vieţuirea în pustie va fi avut încercări multe şi necunoscute nouă, dar luptei nevăzute s-a adăugat pentru românii din Ardeal şi lupta cu potrivnicii neamului, cu cei care căutau să ne surpe din interior fiinţa. Ortodoxia a supravieţuit nu o dată, în subteran, prigoanei coroanei austro-ungare, care prea bine înţelegea că adeziunea de neam depindea de credinţa noastră. Surparea creştinismului ortodox ar fi fost pentru români dezbinarea sau anihilarea ca neam.

Aşadar, lacrimi de sânge vor fi curs cu arderea bisericilor şi mănăstirilor ortodoxe în timpul domniei Mariei Tereza. Zile de jale pe pământ şi în ceruri când inima creştină a poporului era străpunsă de erezia unită. Şi cu toate acestea, credinţa a rezistat în cotloanele ascunse ale munţilor, în adâncul peşterilor, cum s-a întâmplat la Şinca Veche, sau în desişului codrilor neumblaţi.

Există multe legende şi frânturi de înţelepciune populară despre sfinţii care se coborau din munţi să ajute pe cei nevoiaşi, să povăţuiască pe ocârmuitori şi să păstreze vie flacăra credinţei în sufletul oamenilor. De asemenea, zvonuri despre oameni sfinţi şi înţelepţi se păstrau în comunităţile locale, şi atunci când lovea urgia, cei aleşi desluşeau drumul până în sihăstrie, pentru a cere povaţă şi binecuvântare.

Este celebră întâlnirea dintre Ştefan cel Mare şi Daniil Sihastrul, cântată în baladele populare, când marele domn a cerut sfat şi suport divin de la un sfânt vieţuitor al pustiei. Acest episod consemnat atât în folclorul românesc cât şi în literatura cultă confirmă faptul că marii sfinţi necunoscuţi ai românilor au contribuit nu doar cu rugăciunea ci şi cu povaţa şi implicarea activă, deşi indirectă, la binele comunităţilor.

Există sfinţi transilvăneni precum Sf. Ilie Iorest şi Sf. Sava Brâncovici care sunt cunoscuţi şi cinstiţi în inima şi în Biserica Ardealului. Dar împreună cu ei se aduce mulţumire şi se închină imnuri de slavă şi acelor sfinţi rămaşi necunoscuţi a căror contribuţie nevăzută oamenilor este bine-plăcută lui Dumnezeu. Aşadar, poate că la Şinca Veche nu este niciun nume răsunător, nicio prezenţă în calendarul ortodox, dar există multă credinţă, dăruire şi jertfă pentru ca viaţa pe aceste plaiuri să respecte ritmurile rânduite de Creator.

Călugării care au săpat cu dăruire şi râvnă bisericile din grotă au sfinţit locul cu sudoarea frunţii, cu tăria rugăciunii şi cu jerfa vieţii lor întru Iisus Hristos. Troiţa închinată monahilor necunoscuţi de la Şinca Veche îl întâmpină pe călătorul ce urcă poteca la mănăstire, aducând un omagiu drepţilor urcaţi la ceruri care ocrotesc din nevăzut paşii noştri. Cu recunoştinţă să rostim o rugăciune pentru că fără asceza şi dăruirea lor, credinţa ortodoxă şi soarta neamului nostru nu ar fi fost aceeşi.

Mai necunoscuţi şi neştiuţi decât în orice alte timpuri, există şi azi sihaştri în munţii noştri. Viaţa lor, închinată lui Hristos, slujeşte binelui universal şi menţine echilibrul lumii atât de precar astăzi. Pentru rugăciunea drepţilor, mai există lumea aceasta... „Domnului să ne rugăm! Domne miluieşte!”