Sfantul Nectarie, tamaduitor pentru suflet si trup

Sfantul NectarieSchitul de la Șinca Veche poartă hramul Nașterii Maicii Domnului, dar cei mai mulți credincioși îl cunosc drept schitul Sf. Nectarie din Eghina, dat fiind că paraclisul adăpostește moaștele acestui sfânt.

Adesea se face confuzie între Sfântul Nectarie Taumaturgul și Sfântul Nectarie din Eghina, iar numeroase articole publicate pe internet alimentează această neînțelegere. Schitul de la Șinca Veche, din apropierea mănăstirii rupestre, adăpostește astăzi o părticică din moaștele sfântului Nectarie din Eghina, iar oamenii care vin să se închine lor speră adesea la tămăduire de suferințe trupești sau sufletești, precum și la grabnica izbăvire din probleme.

Se vorbește totdeauna de tămăduire atât sufletească cât și trupească căci una decurge din celaltă. De cele mSf. Nectarieai multe ori sufletul este chinuit iar trupul îi urmează. Astfel mulți credincioși se așează în fața icoanei și își spun rugăciunea depănându-și firul suferinței personale.

Și facem asta fiindcă sfinții nu sunt doar vindecători și ocrotitori pentru păcătoși, ci și ”vorbitori” în numele nostru, alături de Binecuvântata Fecioară Maria. Moaștele păstrează vibrația aparte a trupului sfântului și primenesc orice loc în care se află.

Numeroase alte mănăstiri din țară și din străinătate sunt ocrotite de moaștele Sfântului Nectarie din Eghina, la Iași, la București sau la Putna. Se cuvine să spunem că de obicei sfinții aleg locul unde se duc, iar moaștele de la Șinca Veche nu sunt o excepție. Cu mare bucurie a crescut în sălbăticia unui deal de sub fruntea Carpaților un loc de închinăciune și de reculegere pentru omul frământat și greu încercat al zilelor noastre.

Nu este întâmplător nici faptul că Sfântul Nectarie din Eghina s-a retras cu smerenie să viețuiască către sfârșitul zilelor sale chiar într-o mănăstire de maici. Viața Sfântului Nectarie din Eghina, atât de apropiată de timpurile noastre, căci sfântul s-a stins din trupul său în anul 1920, va fi cunoscut multe din încercările omului modern.

În timpul vieții sale a urcat treptele ierarhiei bisericești, a cunoscut luptele pentru putere ce macină inimile oamenilor, a suferit ca un mucenic lovituri pe nedrept, păstrâdu-și curățenia și întărindu-se întru credință... Pentru omul zilelor noastre viața Sfântului Nectarie din Eghina este pildă și îndemn spre îndreptarea faptelor și căilor vieții.

Cât timp mai avem moaște la care să ne închinăm, credință în faptul că lumina Sfintei Treimi și mijlocirea Maicii Domnului cu toți sfinții ne ajută, ne încredințăm unei instanțe mai presus de noi. Ne lăsam în voia Domnului, și miracolul se înfăptuiește, căci nimic nu este cu neputință la Dumnezeu!

Galerie de imagini

Feedback