Rugaciunile lunii aprilie

Carte de Rugaciuni, Maria Bagiu Marino

Rugaciunile  sunt scrise de d-na Maria Bagiu Marino si au aparut in volumul "Carte de rugaciuni", carte aparuta cu binecuvantarea parinteluli Teofil Paraianu, in anul 2003. Lansarea cartii a fost in 20 aprilie 2003, in Duminica Floriilor, la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, jud. Fagaras.

 

 

 

 


RUGĂCIUNEA ZILEI

Doamne, Dumnezeul meu,

toate ale zilei Ţi le dau Ţie:

cele rele spre iertareşi îndreptare,

cele bune mulţumire.

Amin.


RUGĂCIUNEA A PATRA CĂTRE SFÂNTUL ÎNGER, PĂZITORUL MEU

Sfinte îngere, păzitorul sufletului meu

nu mă părăsi nici la bine, nici la greu!

Fii cu mine şi la supărare şi la bucurie,

trăieşte cu mine oricum mi-ar fi dat mie

să cunosc, să-nţeleg, să cuprind învăţătura

prin care se defineşte viaţa şi trăirea!

Veghează să-mi păstrez în toate măsura

cu care să dau şi să iau binecuvântarea!

Nu-ţi pierde îngerule cu mine răbdarea

arată-mi, ocroteşte-mi şi apără-mi cărarea

pe care păşeşte anevoios, sfielnic şi greu

al meu suflet în căutarea lui Dumnezeu.

Amin.

 

RUGĂCIUNEA A PATRA CĂTRE DUMNEZEU TATĂL

Doamne, Dumnezeul meu           

vezi-mi sufletul la greu,

vezi-mi inima-n durere

şi fiinţa mea cum piere!

Nu mă lăsa Doamne să mor,

ori în iad să mă cobor,

trimite-ţi îngerii şi heruvimii

să mă ridice pe aripile iubirii

până la Tine, sus la cer!

Nu mă lăsa Doamne să pier!

Amin.


 

RUGĂCIUNEA A PATRA CĂTRE DOMNUL IISUS HRISTOS, FIUL LUI DUMNEZEU

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu

binecuvântează fiinţa şi sufletul meu

ca tot ce voi face astăzi, acum şi mereu,

cu mintea, cu inima, cu mâinile mele

să fie după cum îţi sunt vrerile şi plăcerile,

să fie nu după cum vreau eu, ci pe placul Tău!

Amin.


RUGĂCIUNEA A PATRA CĂTRE DUHUL SFÂNT

Duhule Sfinte, Îndreptătorule

iartă-mi toate câte Ţi-am greşit

ca om, de voie sau fără de voie,

cu fapta, cu gândul, cu cuvântul!

Fie că am suferit de mândrie, ori

că m-a stăpânit plăcerea de avuţie,

mult păcătoasă sunt în faţa Ta.

Fie că n-am certat desfrânarea şi

n-am alungat lenea şi delăsarea

tot păcătoasă sunt faţă de Tine.

Fie că m-a încercat lăcomia, ori,

poate uneori invidia sau mânia,

mi-am pricinuit mult rău, când

în greşeală şi-n păcat am fost eu.

Te rog mă iartă şi mă îndreaptă

de la greşeala ce-mi este povara

sufletului meu încercat prea greu!

Amin.

 

RUGĂCIUNEA A PATRA CĂTRE PREA SFÂNTA TREIME

Lumină fără de început şi pururea fiitoare

Viaţă fără de sfârşit şi pururea nemuritoare

Sfinţenie fără de păcat şi pururea sfinţitoare

Te recunosc, Te cinstesc, Te slăvesc pe Tine

în toată viaţa mea, Prea Sfântă Treime.

Amin.

 

RUGĂCIUNEA A PATRA CĂTRE MAICA DOMNULUI

Sfântă Fecioară, Născătoare de Dumnezeu

de la Tine, Maică, îndrăzneşte sufletul meu

să aştepte bunătatea, credinţa, dragostea

ca umplându-se cu ele s-o dea şi altora.

De la Tine să-nţeleagă ce-nseamnă iubirea

cu câtă osteneală se dobândeşte izbăvirea,

şi pentru ce ne sunt date viaţa şi trăirea.

Doar de la Tine, Maică, fiinţa şi inima mea

îşi poate cere pacea, odihna, mângâierea sa.     

Amin.

 

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL GHEORGHE

Sfinte Gheorghe, Biruitorule,

când, încă nu te cunoşteam

ai venit cu harul, cu pavăza

şi cu ocrotirea ta asupra mea

şi ai legat de tine, de harul tău

lucrarea mea şi scrisul meu

şi-n cuvântul meu şi-n vorba mea

ai picurat din înţelepciunea ta.

Îţi mulţumesc din inimă,

din suflet, Ocrotitorul meu

şi ţie şi lui Dumnezeu.

Amin.

Galerie de imagini

Feedback