Organizarea vietii sociale in cultura daca (1)

Așezarea dacă excavată și cercetată la Șinca Veche a făcut obiect de studiu arheologic și a completat pagini de istorie referitoare la viața socială, organizarea și normele de conduită ale dacilor. Prezența locuințelor de suprafață, dar și a bordeilor, în așezarea de la Șinca Veche, confirmă diferențele de statut social, în sânul comunității.
Pe lângă olărit, ocupația de bază a dacilor de la Șinca Veche, s-au găsit și vestigiile unui atelier de fierărie. De asemenea, dată fiind zona de deal, subcarpatică, se poate trage ușor concluzia că unii dintre viețuitorii din dealul Pleșu erau păstori, umblând cu turmele pe crestele Carpaților. Nu vor fi fost străini dacii de la Șinca Veche nici de cultivarea pământului, chiar dacă nu aceasta va fi fost ocupația de bază.

Există astfel o diversitate a ocupațiilor, care conduce la înțelegerea unei complexități inerente în ierarhizărea socială. Societatea dacă la sfârșitul secolui I î.Hr., era una a triburilor și uniunilor de triburi. Întrucât în perioada de orânduire prestatală nu se poate vorbi de norme juridice, societatea dacă se va fi organizat după norme de conduită, respectate de indivizi și consfințite de tradiție.
Cea mai mare putere de decizie într-o adunare o avea ceata bărbaților înarmați, care se pronunțau mai ales în chestiuni de război sau pace. Restul comunității se supunea unor rânduieli de ”bun-simț”, potrivite unui cod etic nu mult diferit de cel de astăzi. Spre exemplu, furtul aducea grave sancțiuni prin alterarea raporturilor cu ceilalți membri ai comunității.

O structură aparte a comunităților dace, și deci și a așezării de la Șinca Veche, o reprezentau sacerdoții, preoții lui Zalmoxis. Se presupune că în locul unde astăzi ne închinăm la altarele bisericilor din grotă, dacii ar fi avut un templu, și amplu lăcaș de cult. Poziția geografică, pe vârful dealului Pleșu, era cum nu se poate mai propice pentru desfășurarea unui calendar solar, și mai ales pentru practicile ritualice închinate lui Zalmoxis.

Preoții daci nu erau doar oameni sfinți, asceți și înțelepți, ci și tămăduitori, cunoscători și practicanți ai medicinei tradiționale. Deși o primă tendință ar fi aceea de a-i include în mai larga, și oarecum inferioara, categorie a vracilor, preoții lui Zalmoxis aveau ample cunoștințe de astronomie și medicină, pe care le puneau în slujba comunițății căreia îi serveau.

Un alt mod de a analiza stratificarea socială a dacilor este acela din punctul de vedere al statutului, cuprinzând:

-tarabostesi (nobili) numiți de romani și pilleati din cauza căciunii (pilleus) pe care o purtau;

-oameni liberi, de rând, sau comati (trad. pletoși) din cauza părului lung purtat pe umăr;

-sacerdoții care aveau proprietăți și funcții de conducere și asceții și medicii care nu aveau proprietăți.

Această scurtă clasificare nu reflectă decât vag complexitatea societății dacice, organizată nu după legea sclavagistă a vremurilor, ci după necesitățiile comunității, într-un mod atipic și particular spațiului carpato-danubian-pontic.

Sursa foto:

http://www.geticagame.com/index.php?section=art&art=3&lang=ro

http://romanianhistoryandculture.webs.com/getiananddaciankings.htm