Obiceiuri de sfarsit de an la stramosii daci

 Anul Nou la daci era sărbătorit timp de șapte zile, interval considerat necesar pentru înnoirea timpului și pentru trecerea ritualică de la un moment la altul. Cu prilejul solstițului de iarnă, pe 21 decembrie, preoții daci oficiau ritualuri religioase, dat fiind faptul că soarele guverna calendarul dacic, deși astrul zilei nu avea rang de divinitate. În sanctuarele circulare din templele dacice, comunitățile se adunau pentru a participa la diversele ritualuri menite să asigure trecerea lină și fără necazuri de la un an la altul, de la un moment solar la altul. Nu se știe cu certitudine modalitatea de oficiere a ritualurilor de către preoții daci, dar istoricii au putut stabili că se sacrificau tot felul de animale, cu excepția lupului (animal sacru în mitologia dacă).

În grota de la Șinca Veche, unde se presupune că a existat un templu dacic în timpurile din vechime, preoți daci vor fi oficiat simultan în sanctuarele de la Racoș, Șinca Veche sau Sarmisegetuza, pentru întâmpinarea Anului Nou, și pentru tranziția de la întuneric la lumină.

Se pare că jocul urșilor cu prilejul Anului Nou, atât de răspândit pe tot cuprinsul României este moștenit de la strămoșii daci. Ursul era considerat animal sacru, ca și lupul, iar dansul ritualic cu rostogolirea animalelor, bătutul, moarea lor, urcatul pe toiag și învierea miraculoasă, oferă o reprezentare metaforică a succesiunii anotimpurilor.

Există două interpretări ale înnoirii anului la daci. Una conform căruia anul nou era sărbătorit la sfârșitul toamnei și începutul iernii, cu principalele momente la 30 noiembrie și 6 decembrie.

Pe de altă parte, atât pentru daci cât și pentru romani, anul calendaristic începea la 1 martie, nu așa cum îl sărbătorim noi astăzi la 1 ianuarie. Numele lunilor corespundea de fapt numărului aferent fiecăreia. Septembrie era clar luna a șaptea, octombrie a opta, noiembrie a noua, iar decembrie a zecea.

În cadrul obiceiurilor de Anul Nou, moștenite de la daci, se remarcă și colindul sau jocul cerbului. Urmând un model asemănător cu cel al caprei, jocul cerbului este unul ce impresionează prin fastuozitatea cu care este împodobit personajul. Pentru vechii daci, cerbul era simbol al soarelui, iar în mitologia românească, reprezintă puritatea și dreptatea.

Multe dintre credințele păstrate până astăzi prin colțuri de Românie își au originea în ritualuri practicate de strămoșii daci, înainte de trecerea la creștinism. Odată cu creștinarea, multe din obiceiuri s-au transformat sau au primit și o semnificație creștină sporind astfel în complexitate.

Oricare ar fi tradițiile pe care le ținem aproape de inimă de Anul Nou, să nu uităm să ne închinăm Domnului și să dăm slavă pentru toate câte le avem!