Mari descalecatori de tara la Sinca Veche

Un mileniu după cucerirea Daciei de către romani, procesul etnogenezei noastre era deja încheiat. Potrivit izvoarelor istorice, formarea poporului a durat aproximativ şapte – opt sute de ani. Odată cu dobândirea unei conştiinţe etnice colective, a unui subconştient colectiv de neam, era normal să  se  dezvolte formaţiuni pre-statale şi apoi statale în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Din acest punct de vedere, Şinca Veche se leagă de istoria aşa-numitei „Terra Valahorum” sau „Ţara Românilor”, cum era menţionată în documente Ţara Românească a acelor vremuri.

Străvechea localitate Şinca s-a dezvoltat la zona limitrofă a Ţării Bârsei, în preajma fostei cetăţi dacice, dar aparţinând şi ea unei formaţiuni prestatale, cnezat sau voivodat. Legenda atribuie întemeierea Ţării Româneşti lui Negru Vodă, voievod al Ţării Făgăraşului care va fi avut la Şinca Veche loc de închinăciune. Este interesant faptul că Negru Vodă a trecut Carpaţii la Câmpulung-Muscel cam în aceaşi perioadă când Dragoş Vodă descăleca în Moldova.

Nu întâmplător a avut loc mişcarea aceasta de creştere statală dinspre Transilvania spre zonele de dincolo de munţi. Formarea Moldovei şi a Ţării Româneşti sunt rezultate ale luptei cnezatelor şi voievodatelor din Ardeal cu dinastia Arpadiană a Ungariei care încerca să-i cucerească pe români. Aşezarea de la Şinca Veche se află chiar la poarta munţilor Făgăraş, într-un loc care va fi fost de popas şi trecere.

Ce pare mai potrivit pentru un voievod pornit într-o expediţie cu anvergură militară şi politică decât să se oprească la rugăciune pentru ocrotire şi reuşită în încercările viitoare? Ne pare aşadar mai mult decât justificat ca nu o dată să fi venit la Şinca Veche, ocârmuitori de obşte şi voievozi ca să ceară îndurare divină şi povaţă în clipe grele. Credinţa ortodoxă a neamului este o importantă valenţă a tutoror domniilor româneşti, majoritatea voievozilor fiind şi ctitori de biserici şi mănăstiri.

Din acest punct de vedere putem spune că ortodoxia a crescut şi s-a întărit pe măsura progresului statal, politic şi etnic. O întrepătrundere organică şi firească a rezultat, şi este cu atât mai de admirat cu cât este specific românească. Istoricii nu au ajuns încă la o concluzie în legătură cu legendarul Negru Vodă. Dacă a purces cu adevărat descălecătorul acesta din Ţara Făgăraşului, el nu a fost străin de Şinca Veche şi de mănăstirea din grotă.

De-a lungul timpului, Negru Vodă a fost identificat cu cneazul Balu ce aspira la înfăptuirea unei unităţi statale a cnezatelor valahe. Teoria aceasta este asemănătoare cu cea emisă de A.D Xenopol care credea că Negru Vodă era un nobil transilvănean care se refugiase la sud de Carpaţi din cauza persecuţiilor catolice din Transilvania. Nicolae Iorga la rândul său consideră că Negru Vodă, nu este altul decât Neagoe Basarab (iată o similaritate de nume), Întemeietorul Ţării Româneşti.

Există chiar presupuneri că Neagoe Basarab ar fi fost fiul lui Negru Vodă, ceea ce i-ar fi dat dreptul de succesiune, şi l-ar fi aşezat într-una dintre primele „familii dinastice” româneşti. Totuşi, din perspectiva istorică, nu există până în prezent, dovezi clare şi 100% de necombătut ale legăturii dintre Negru Vodă şi Neagoe Basarab.

Oricare ar fi adevărul, Negru Vodă rămâne parte din istoria neamului mai ales prin preponderenţa sa în legende, în etosul popular care marchează o atât de importantă dimensiune a românismului. La un anumit nivel de sensibilitate şi credinţă, omul nu mai are de ce să caute dovezi materiale, fiindcă sufletul lui le simte acolo, le cunoaşte dinăuntru. Aşadar, prezenţa activă a lui Negru Vodă, descălecătorul de ţară, în viaţa creştin-ortodoxă a comunităţii sale este mai mult decât o ipoteză sau o speculaţie istorică.

La nivelul credinţei, trecerea unor domni şi voievozi pe la Şinca Veche este perfect justificată şi conformă cu suflul veacurilor. Am fost şi rămânem creştini ortodocşi.