Lemn si piatra, materialele credintei la Sinca Veche

În ciuda faptului că omul modern este înconjurat de materialele artificiale ale civilizaţiei mileniului trei, încă mai recunoaştem şi apreciem naturalul, în structuri, construcţii şi obiecte de utilitatate imediată. Astfel, sufletul nostru se bucură la vederea unei icoane pictate pe lemn, a unei mese de piatră sau a unui locaş de cult ridicat din lemn, sau scobit în piatră. Coborându-ne în tainiţele pământului, pentru a vizita mănăstirea rupestră de la Şinca Veche, ne îndepărtăm cu o mie de ani de vremurile moderne, ca şi cum am trece dintr-un timp în altul. Gresia nisipoasă a dealului Pleşu a fost scobită cu râvnă şi credinţă de pustnici pentru care viaţa în Dumnezeu nu era doar o realitate ci o necesitate mai imperioasă decât apa sau hrana.

Puţine elemente interioare ni s-au păstrat din străvechiul aşezământ, din cauza degradării naturale, a profanărilor dar şi din pricina faptului că bisericile de la Şinca Veche cuprindeau doar strictul necesar slujirii, însă şi acela destul de rudimentar.

Icoanele pictate pe lemn erau aşezate în mici nişe pe pereţii grotei sfinte. Cea mai ilustrativă nişă este cea dublă din peretele vestic al pronaosului, unde se va fi aflat Icoana Maicii Domnului Oranta şi Pantocratorul. Dat fiind faptul că se presupune o părăsire organizată a străvechiului aşezământ de cult din pricina surpărilor, monahii au luat sfintele icoane cu ei.

Cât priveşte umilele obiecte de cult creştin, arheologii au descoperit urme de lemn carbonizat în scobitura din centrul absidei primei biserici. Acolo se presupune că a fost prestolul sau piciorul mesei.

Proscomidia este săpată în piatră, piciorul ei începând din podea, cu o grosime de 50cm, şi urcând oblic până la o înălţime de 0,90m  în partea nordică şi până la 1,20m în partea estică. Rezultatul este o structură inegală ca o ciupercă asimetrică. Asemănătoare ca formă este şi proscomidia din cea de-a doua biserică, deşi mai joasă.

Truda călugărilor din vechea mănăstire de pe Creţu este greu de imaginat pentru omul lumii mecanizate care dispune de o multitudine de unelte menite să faciliteze săpăturile şi construcţiile. Nevoinţa celor care cu dalta şi ciocanul au făcut lăcaş de cult Domnului, după tipicul şi planimetria orotodoxe, este cu atât mai vrednică de laudă în veac.

Deşi spuse cu referire la proroocii Vechiului Testament, cuvintele Sfântului Apostol Pavel rămân cea mai frumoasă laudă pentru sfinţii nevoitori de la Şinca Veche şi din lumea întreagă, rămânând vii pentru toate timpurile:

"Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului." (Evrei 11).

Din piatră a crescut mănăstirea de la Şinca Veche, şi din lemn s-a împodobit. Cu recunoştinţă să ne plecăm capetele la rugăciune pentru ce-i ce ne-au sfinţit neamul şi ne-au păzit credinţa!