Instalarea minoritatilor in Tara Fagarasului

Istoria românilor din Ardeal este una de marcată de îndelungate nevoințe sub stăpânire străină și conducere de către alt neam. În ciuda unor afimații aberante de întâietate în locuirea Transilvaniei, ungurii au început să se instaleze în Ardeal abia în a doua parte a secolului al X-lea, întâmpinând rezistență serioasă din partea populației autohtone românești. Istoricii au identificat aproximativ patru etape principale de pătrundere a populației maghiare în Ardeal, pe văile râurilor Mureș și Someș, pornindu-se dinspre vestul spre sud-vestul Transilvaniei. Procesul s-a încheiat către sfârșitul secolul al XII-lea, în timpul regelui Bela al III-lea, al Ungariei, prin atingerea zonei centrale a Carpaților Meridionali (Țara Făgărașului).

Influența coroanei maghiare în ”țările românești” a fost prea puțin simțită în aceste prime secole de expansiune maghiară. Abia din secolul al XIV-lea se vor resimți pretențiile străine asupra românilor cu mai mare asprime.

Dat fiind faptul că maghiarii erau o minoritate, și numărul nu le permitea o dezvoltare regională pe placul regalității ungare, alte naționalități din diferite colțuri ale Europei au fost invitate să se așeze în Transilvania, cu precădere în zonele de graniță, pentru a consolida ocupația.

Astfel au pătruns în Ardeal secuii, sașii (populație mixtă germano-vallonă) și Cavalerii Teutoni. Teutonii au fost ulterior expulzați din Transilvania, de Andrei al II-lea al Ungariei, în anul 1225, datorită unui conflict cu temei politic și religios.

Teritoriile românești au suferit astfel o colonizare planificată, populația pierzându-și drepturile sociale și etnice de bază tocmai datorită apartenenței la neam și persistenței în legile strămoșești, mult mai vechi decât stăpânirea maghiară.

În prezent, zonele din imediata vecinătate a Carpaților Meridionali, precum Țara Hațegului, Sibiul (cu Mărginimea), Țara Făgărașului sau Țara Bârsei nu mai numără decât un neînsemnat procent de minorități. Totuși, în centrele urbane din sudul și sud-estul Transilvaniei, se păstrează încă vestigiile culturii germanice și maghiare în bisericile fortificate, zidurile de apărare și celelalte element de burg.

Toate acestea însă, dincolo de însemnătatea lor culturală, sunt expresii ale unor minorități, și nu reflectă nici pe departe specificul românesc sau spiritul poporului nostru. Deși vizitate, admirate și apreciate pentru valoarea lor culturală, zidurile ce ”vorbesc” de ocupația maghiară a Transilvaniei sunt o palmă pentru memoria populație românești majoritare, împilate timp de secole.

Țara Făgărașului cuprinde poate două sau trei mănăstiri fortificate, evanghelice sau unite. Totuși, în colțul acesta de țară aveam aproape douăzeci de mănăstiri ortodoxe, mici perle de credință, unele cu o vechime seculară precum mănăstirea rupestră de la Șinca Veche.