Echinoctiul de primarava, traditii si ritualuri

Cultul soarelui este specific mai tuturor societăţilor arhaice: oamenii priveau la soare şi înregistrau ciclurile naturii în funcţie de schimbările aduse de astrul zilei. Strămoşii daci aveau solide cunoştinţe de astronomie, iar templelor lor de pe înălţimi transpun grăitor chiar şi astăzi cunoştinţele lor despre calendarul solar. Echinocţiul de primăvară, când ziua devine egală cu noaptea, la sfârşitul lunii martie, marchează creşterea soarelui pe cer, lungirea zilei şi scăderea nopţii.

Numeroase ritualuri păgâne celebrau echinocţiul de primăvară mai ales pentru importanţa sa în creşterea fertilităţii pământului şi a naturii în general. La Şinca Veche, unde se presupune că dacii aveau într-adevăr un locaş de cult în grotă, se vor fi adus desfăşurat dansuri rituale şi sacrificii cu ocazia echinocţiului de primăvară.

Totuşi, după convertirea la creştinism, ritualurile pentru echinocţiul de primăvară au suferit o transmutaţie, chiar dacă s-au păstrat în subconştientul colectiv. Focuri se aprindeau în vechime, pentru a arde iarna şi a renaşte, prin căldură, spiritul primăverii. Obiceiul a fost asimilat în creştinismul românesc sub forma Focurilor Sfinţilor.
Se crede că focurile şi rugăciunile sfinţilor ajută la depăşirea momentului crucial al echinocţiului, înclinând favorabil echilibrul dintre lumină şi întuneric. Se marchează astfel în chip ritualic un fenomen astronomic obişnuit, dar care dă direcţia pentru activităţi omeneşti specifice. Cu prilejul echinocţiului se sărbătoreşte şi pornirea plugului, moment consacrat în mai toate culturile lumii, indiferent de religie.

Buna Vestire, sărbătorită pe 25 martie, mai poartă în popor şi numele de Blagoveştire sau Ziua Cucului. Arhangelul Gavril i-a apărut Sfintei Fecioare şi i-a vestit că va naşte prunc de la Duhul Sfânt. Frumuseţea acestei corespondenţe dintre sărbătoarea Bunei Vestiri şi echinocţiul de primăvară constă tocmai în faptul că prin Fecioară şi Fiul Ei s-a primenit şi s-a mântuit lumea.

Suprapunerea ritualurilor păgâne şi a celor creştine a condus la crearea unui fond cât se poate de autentic de credinţe populare ce şi-au pus pecetea peste ritmurile vieţii omeneşti.

Dat fiind că a părăsit cadrul de viaţă marcat şi condus de elementul sacru, omul modern nu se simte afectat de importanţa ritualică a echinocţiului. Totuşi pentru români se păstrează şi o altă dimensiune, creştină, a primăverii: Postul Paştilor şi Învierea. Paştile sunt cea mai mare sărbătoare creştină de peste an, şi marchează cum nu se poate mai grăitor trecerea de la viaţa adormită şi îngheţată, la viaţa cea adevărată, la Mântuire.