Cum a fost la Sarbatoarea Bisericilor Sapate in Piatra 2011 de la Sinca Veche

La schitul Sfântului Nectarie au început să vină oamenii încă de dimineată, pregătiţi pentru Sfânta Liturghie. S-au adunat câteva sute, o parte din ei in paraclis, alţii în prispă iar cei mai mulţi în jurul schitului, în locurile mai umbrite. Slujba a răsunat în toată valea spre mângâierea sufletelor credincioase.

Către pânz, dupa slujbă, potecile s-au umplut de murmurele credicioşilor. Ca într-o procesiune prin inima naturii, cu toţii am coborât până la bisericile săpate în piatra din grota de la Şinca Veche. Plaiurile înverzite din jurul grotei s-au umplut de oameni, devenind aproape neîncăpătoare pentru mulţimea venită să asculte slujba de pomenire a călugărilor ce au vieţuit cândva în aceste biserici rupestre. 

Întru pomenirea sufletelor călugarilor ce au trăit la Şinca Veche cu secole înainte şi au păstrat flacăra ortodoxiei aprinse în Ardeal, evenimentul s-a încheiat cu un concert de muzică psaltică susţinut de grupul Evloghia. În chip simbolic, pelerinii au primit pâine şi peste, stropite cu vin pentru alinarea foamei şi în amintirea celor trecuţi la Cele Veşnice.

 

Iată şi câteva din ecourile în presă ale acestui eveniment:

jurnalul.ro, Bucurie neaşteptată: „Duminica Tuturor Sfinţilor”

baslica.ro, Sarbatoarea bisericilor sapate in piatra

ziarullumina.ro, Sarbatoarea bisericilor sapate in piatra de la Sinca Veche

http://www.mytex.ro/comunitare/brasov-sarbatoarea-bisericilor-sapate-in-piatra-la-sinca-veche_286660.php

http://www.stildeviata.com/sarbatoarea-bisericilor-sapate-in-piatra-de-la-sinca-veche/

http://www.stildeviata.com/sarbatoarea-bisericilor-sapate-in-piatra-de-la-sinca-veche/

http://www.comunicatedepresa.com/comunicatedepresa/sarbatoarea-bisericilor-sapate-in-piatra-de-la-sinca-veche.html

http://www.vinsieu.ro/eveniment/brasov/brasov/muzica-si-concerte-alte-evenimente/sarbatoarea-bisericilor-sapate-in-piatra-de-la-sinca-veche/54991/e.html

http://www.prinlume.ro/sarbatoarea-bisericilor-sapate-in-piatra-3276.html

http://tzteam.com/2011/06/15/brasov-sarbatoarea-bisericilor-sapate-in-piatra-%E2%80%93-la-sinca-veche/

http://www.parloar.ro/cultura-si-educatie/duminica-tuturor-sfintilor-la-sinca-veche/

http://www.autenticpromotion.ro/recomandari-de-weekend-17-18-19-iunie-2011-bucuresti-si-alte-orase-din-tara/

http://www.brasov2u.ro/sarbatoarea-%E2%80%9Cbisericilor-sapate-in-piatra%E2%80%9D-la-sinca-veche/

http://beforeitsnews.com/story/728/661/S_rb_toarea_bisericilor_rupestre_de_la_inca_Veche_-_Arhiepiscopia_Sibiului.html

http://www.radiostar.ro/sarbatoare_la_templul_ursitelor_din_sinca.html

http://www.coronapress.ro/index.php?page=articol&id=13628

http://www.sinca-veche.ro/blog/muzica-bizantina-sinca-veche/

http://www.indexromania.ro/2011/06/19/sarbatoarea-bisericilor-rupestre-de-la-sinca-veche-arhiepiscopia-sibiului/

http://www.bistritanews.ro/index.php?mod=article&cat=15&article=2618

http://www.roportal.ro/evenimente/concerte/sarbatoarea_bisericilor_sapate_in_piatra_de_.html

http://www.autenticpromotion.ro/recomandari-de-weekend-17-18-19-iunie-2011-bucuresti-si-alte-orase-din-tara/

http://www.stiribomba.com/sarbatoarea-bisericilor-sapate-in-piatra-la-sinca-veche.html

http://life.hotnews.ro/stiri-prin_oras-8911274-putem-vedea-weekendul-acesta-prin-tara-sarbatoarea-bujorului-munte-namaste-india-international-romani-art-festival.htm

http://www.iubescbrasovul.ro/evenimente/cultura/sarbatoarea-bisericilor-sapate-in-piatra-de-la-sinca-veche.htm

http://www.bzf.ro/sarbatoarea-bisericilor-sapate-in-piatra-la-sinca-veche.html 

Galerie

Ultimele postari

Feedback