Cultul lui Zalmoxis - Sinca Veche la cumpana dintre paganism si crestinism

Străvechiul locaș de cult de la Șinca Veche are o istorie ce se pierde în negurile timpurilor, fiind prezent în tradiția orală și în mituri, cu mult înainte oricărei atestări documentare. Există numeroase teorii cu suport faptic conform cărora în grota mănăstirii de la Șinca Veche, dacii ar fi avut un templu al lui Zalmoxis. Retragerea în pustie, rugăciunea și asceza atât de familiare nouă prin prisma creștinismului, erau amplu practicate și de strămoșii daci. Este bine cunoscută dispariția lui Zalmoxis sub pământ, cel mai probabil într-o grotă, unde a rămas timp de patru ani, după care s-a arătat din nou poporului (Mircea Eliade - ”De la Zalmoxis la Ginghis Han”).

Faptul că populația autohtonă a Daciei a îmbrățișat atât de rapid și de uniform creștinismul, în primele etape de apostolat și convertire, rezultă tocmai din faptul că, dacii, din punct de vedere spiritual erau pregătiți pentru creștinism. Credința în nemurirea sufletului și în viața veșnică precum și dimensiunea ritualică a vieții comunității au fost propice pentru răspândirea creștinismului.

Odată cu ”venirea” Domnului Iisus Hristos, s-a produs una dintre cele mai frumoase asimilări ale credințelor pre-creștine. Deși puțin documentat, dar mai amplu teoretizat, procesul acesta de creștere din păgânism în creștinism, nu poate fi negat unui loc cu o atât de profundă încărcătură spirituală precum mănăstirea din grotă.

Așa cum nu există astăzi localitate fără biserică în tot cuprinsul României, nici în vechime, o așezare dacică nu putea să ființeze fără un minim cadru ritualic. Iar formele de relief înalte, precum dealul Pleșu, reprezentau o locație propice pentru temple solare, pentru grote rituale și pentru observarea mișcării astrelor.

Izvoarele antice transmit informații sărace despre credința dacilor și despre Zalmoxis. Herodot este primul care îl menționează, ca fost sclav al lui Pitagora care și-a însușit cunoștințe tainice de la marele filozof grec, pe care le-a ”transplantat” ulterior în țara sa de obârșie, Dacia.

După cucerirea romană, perioadă în care creștinismul deja începuse să pătrundă pe teritoriul Daciei, cultul lui Zalmoxis pare să dispară treptat din izvoarele istorice, odată cu marile schimbări ale realității politice, militare și etnice din spațiul carpato-danubiano-pontic.

Lăsat în părăsire de daci, redescoperit de pustinici creștini, vechiul Templu al Ursitelor a crescut întru spiritualitate creștină ca o adevărată biserică subpământeană. Grota aceasta sfântă din dealul Pleșu a continuat să ofere adăpost, refugiu pentru asceză și loc de tainică liturghisire pentru slava lui Dumnezeu Tatăl, a Fiului și a Sfântului Duh!