Continuitatea de credinta la Sinca Veche, de la precrestinism la ortodoxie

Întrucât în tradiţia orală, mănăstirea de la Şinca Veche mai poartă şi numele de Templul Ursitelor, se prea poate să fi existat o continuitate spirituală din timpurile străvechi precreştine până în zilele noastre. Religia monoteistă a dacilor şi credinţa lor în nemurirea sufletului şi în întoarcerea după moarte, la Zalmoxe, a reprezentat o premisă fundamentală pentru convertirea la creştinism.

Este foarte posibil ca dacii să fi fost printre primii care să-l fi primit pe Iisus, ceea ce înseamnă că această convertire a coincis cu însăşi formarea poporului român în timpul domninaţiei romane. Locuri străvechi precum cele de la Şinca Veche, aduc un bagaj istoric greu de anticipat, şi mult prea bogat pentru a se revela dintru început cercetătorului. Ne dorim cu toţii ca dovezile arheologice să confirme antichitatea aşezării de la Şinca Veche şi activitatea religioasă precreştină desfăşurată la Templul Ursitelor.

Ortodoxia are rădăcini adânci la Şinca Veche. Stau mărturie pentru aceasta cele două biserici din grotă săpate cu migală în timpuri străvechi. Nişele din pereţi care adăposteau icoane, pietrele şi stâlpii de susţinere din cele două biserici din subteran stau mărturie a serviciului religios din vechime. Privind în sus spre tavanul peşterii, cu uimire descoperim clopotniţa sau turla bisericii săpate în creasta dealului Pleşu. Cum s-ar putea bănui de afară, că undeva în tainiţele pământului se înalţă o biserică cu turlă?

Un element aparte din ansamblul de la Şinca Veche este vatra monoliţilor sau vatra trovanţilor, formaţiuni de piatră care cresc de-a lungul milioanelor de ani prin adăugarea de noi depozite sedimentare. Aşezate într-o formaţie paralelă, pietrele acestea străjuiesc parcă nişte culoare. Aici se poate să fi fost iniţial un templu dacic, şi ulterior loc de retragere şi rugăciune pentru călugării ortodocşi. Similitudini există între vatra monoliţilor şi alte celebre aşezări ritualice din ţară şi de peste hotare.

La Şinca Veche exista o obşte de monahi care slujeau la jumătatea secolului al XVIII, conform documentelor. Din nefericire multe din însemnările documentare nu s-au păstrat de-a lungul anilor. Cert este că la Şinca Veche, în inima Ţării Făgăraşului, a supravieţui credinţa ortodoxă în vremuri cumplite de prigoană, când românii din Ardeal erau siliţi să îmbrăţişeze cultul unit, greco-catolic.

Biserica din grotă se aseamănă ca structură şi arhitectură cu alte mănăstiri din ţară. Se pare însă că cea mai izbitoare similitudine este cu străvechea mănăstire de la Rîmeţ, Alba. Exemplul nu este nici pe departe singular, dar cu siguranţă este grăitor pentru tradiţia creştin-ortodoxă păstrată în mănăstiri de secole.

În prezent, la Şinca Veche există schitul de maici Sf. Nectarie, o obşte restrânsă, dar încrezătoare în puterea Sfintei Treimi şi a Maicii Domnului. Pelerinul descoperă aici un locaş modest, dar dătător de linişte şi păstrător de binecuvântare.

Să ne plecăm capul la moaştele Sfântului Nectarie din Eghina, rugându-l să fie mijlocitor pentru sufletele noastre la Domnul.

Galerie de imagini

Feedback