Comuna Sinca, portret de viata rurala

Comuna Șinca cuprinde satele Ohaba, Bucium, Șercaița și Șinca Veche, vechi așezări românești cu atestare documentară anterioară secolului al XII-lea, dar cu o istorie de locuire din vremuri străvechi, când încă nu ne chemam români. Pentru a identifica chiar şi superficial filonul de viaţa autentică în acest colţ de ţară, este natural să ne raportăm la obiceiuri, tradiţii orale, meşteşuguri, port, cântec şi dans.

 Care sunt trăsăturile ţăranului făgăraşan autentic? Ce portret de viaţa rurală mai păstrează comuna Şinca în vârtejul lumii moderne? Este demn de remarcat o reînviere a tradiţiilor şi un interes mai pronunţat în conservarea frumuseţilor autohtone, atât de valoroase pentru păstrarea identităţii de neam. Proiectul Şinca Veche, desfăşurat în dealul Pleşu sub coordonarea Fundaţie Ortodox-Culturale „Maica Sfântă – Bucuria Neaşteptată”, a trezit parte din tradiţiile adormite.

 Se remarcă de asemenea faptul că în ultimii ani, tot mai multe familii din comuna Şinca, precum şi din Şinca Nouă, şi-au confecţionat costume populare noi, cu ajutorul bătrânilor păstrători ai meşteşugurilor populare. Culorile de bază ale portului sunt negru, alb, roşu şi verde, specifice Ţării Făgăraşului.

De asemenea, înfiinţarea unui cor local, la Şinca Nouă, pentru valorificarea cântecelor şi colindelor locale, ilustrează acelaşi efort de a păstra moştenirea vie. Portretul ţăranului român din Ţara Făgăraşului, nu poate rămâne împietrit în timp, o relicvă a istorie sau o noţiune de etnografie muzeală, căci întreg ansamblul de trăsături specifice omului din popor marchează o entitate vie, o comunitate, în ceea ce are ea mai frumos şi mai autentic.

Faptul că autenticitatea românească a reuşit să dăinuie în ciuda oprimării politice şi administrative, se datoreşte şi tăriei în credinţa ortodoxă. Românii de la Şinca au fost crunt încercaţi în perioada reformării unite, conduse de stăpânirea habsburgică. În timpul prigoanei credinţei ortodoxe ce a marcat a doua jumătate a secolului al XVIII, doar două biserici-mănăstiri au supravieţuit: mănăstirea rupestră de la Şinca Veche şi vechea mănăstire din dealul Ghie, în jurul căruia s-a format satul Şinca Nouă.

Aceste păstrătoare de credinţă şi-au păstrat puterea în inimile oamenilor, fiind redescoperite cu o şi mai mare tărie în timpurile noastre. Într-o lume haotică în care invazia artificialului şi a obiceiurilor străine este covârşitoare, la un nivel aparent mărunt şi izolat, spiritul popular îşi continuă permanenţa.

Devine astfel mult mai uşor de înţeles de ce obiceiuri precum cel al Roţii în Flăcări, asociată tradiţiilor populare de primăvară, are o atât de mare importanţă pentru tinerii Ţării Făgăraşului. După ce a fost interzis de regimul comunist timp de 50 de ani, obiceiul s-a redeşteptat şi se păstrează la mare cinste.

Să ne rugăm ca sufletul satului să mai aibă puterea de a însemna ceva în haosul lumii moderne!