Stropi de folclor ardelenesc

Deși sub influența unui mare centru urban precum Brașovul, zona Șinca Veche, și toată vecinătatea ei din Țara Făgărașului rămâne predominant rurală. Lumea satului încă palpită de viață în sate de deal și munte, născătoare și păstrătoare de tradiții... Călătorii vin aici să-și desfete sufletul cu frumuseți autentice vii, nu adormite în muzee. Dansuri populare, cântece și concursuri de meșteșuguri domină expresia culturii tradiționale în Țara Făgărașului. Totuși, mulți turiști, deși bucuroși să participe la diversele evenimente culturale organizate, sunt mai entuziasmați să descopere autenticul țărănesc direct de la sursă.

Cum ansamblul bisericilor rupestre de la Șinca Veche atrag tot mai mulți turiști în fiecare an, poate veți dori să petreceți câteva zile în această parte a Țării Făgărașului pentru odihnă, liniște și bucurie sufletească.

Alegând o pensiune agroturistică în locul unui hotel impersonal, călătorul intră în contact direct cu viața unei gospodării țărănești, cu ritmurile ei parcă nealterate de trecerea timpului. Localnicii sunt păstrătorii folclorului autentic, al snoavelor, legendelor și al istoriilor locale care se transmit în familie.

Un frumos exemplu de folclor făgărășan este cântecul de nuntă (Doină), făcut celebru de Maria Tănase. Dacă se mai cântă la nuntă? Din păcate este mai probabil să-l auzim în repertoriul unui artist popular, ca parte a unui spectacol de cultură tradițională, decât în ogradă miresei.

Obiceiurile legate de marile sărbători creștine, Crăciunul și Paștele, strâns legate adesea de schimbarea anotimpurilor, prilejuiesc manifestări ale spiritului popular sub forma unor adevărate comori folclorice: ritualuri de primenire a gospodăriilor, cânturi, strigături, colinde, urări, adunări ale comunității, jocuri și multe altele.

Inima tresaltă când privim dansuri populare, când admirăm portul românesc autentic cu frumusețea sa simplă sau când ascultăm un cântec de dor pe care sufletul nostru tresare. Drama omului modern este aceea de a se fi redus la simplu privitor, spectator al tradiției, fiindcă în cea mai mare parte am pierdut contactul cu originile noastre.

Astfel se explică de ce un cânt de fluier ce răsună dintr-o curte țărănească ne va mișca poate mai mult decât orice virtuoz al unui instrument clasic! Geniul popular continuă să se exprime astfel în formele cele mai umile, și tocmai de aceea înălțătoare!

Mai există drum de întoarcere spre leagănul din care ne-am ridicat ca indivizi? Aceasta depinde exclusiv de fiecare dintre noi. Cât timp mai simțim emoție în contact cu manifestările artei populare, nu am pierdut încă bucuria tradiției, și deși pe un plan secund, ea continuă să murmure în noi...