Rugaciune si cugetare la Sinca Veche

Şinca Veche este unul dintre acele locuri străvechi unde rugăciunea pare că se îndreaptă mai iute către cer, iar omul devine mult mai deschis la adevărata realitate a sufletului. Bisericile rupestre săpate în adâncul dealului Pleşu stau mărturie a unei continuităţi spirituale de secole. Iar aşezământul de la Şinca Veche poartă a dublă semnificaţie sacră, căci aici pământul a fost sfinţit deopotrivă prin creaţia divină şi prin săvârşirea sfintelor taine ale ortodoxiei.

A vizita Şinca Veche fără fiorul rugăciunii înseamnă a rămâne la suprafaţa lucrurilor, la pojghiţa pe care o numim realitate. Părinţii păstrători ai sfintei tradiţii ortodoxe vorbesc de mai multe stadii sau trepte ale rugăciunii, dintre care rugăciunea minţii şi rugăciunea inimii par a ne fi cele mai accesibile. După spusele sfântului Apostol Pavel, omul se uneşte cu Dumnezeu pe calea rugăciunii.

Prea ades şoptim din buze „Domne ajută!”, în timp ce mintea noastră se frământă de problemele cotidianului. Putem regăsi adâncimea şi puterea rugăciunii încercând să trăim prezentul şi refuzând să ne abandonăm avalanşei gândurilor pentru câteva momente de linişte. Ca pelerin la Şinca Veche, fiecare dintre noi primeşte o invitaţie la rugăciune şi cugetare. Rugăciunea va uşura sufletul, va alunga gândurile rele şi va aduce soluţia cea bună problemelor noastre.
Cugetarea pe de altă parte creşte din rugăciune, căci odată ce ne atinge liniştea, lucrurile mărunte ale vieţii zilnice se estompează lăsându-l pe om faţă în faţă cu măreţia existenţei şi adevărurile ei. Prin rugăciune creşte înţelegerea, claritatea minţii şi puterea noastră de a distinge cele ce sunt ale Domnului de cele ce sunt ale lumii. Renunţarea la lume a călugărilor din toate timpurilor ilustrează această  dorinţă de contopirea cu viaţa cea adevărată, cu divinul.

Tradiţia creştină continuă în zilele noastre la Şincă Veche într-o obşte de maici, la Schitul Sfântului Nectarie. Pe potecile ce străbat dealul Pleşu vă puteţi găsi un locşor unde nu veţi fi deranjaţi, pentru a mulţumi din toată fiinţa Creatorului pentru binecuvântarea vieţii, cu toate ale sale. Vatra monoliţilor sau aşezarea trovanţilor pare un astfel de spaţiu sacru, anume parcă făurit de natură pentru a ocroti rugăciunea.
Prin dispunerea lor paralelă, monoliţii formeză nişte culoare naturale, care dacă sunt acoperite cu verdeaţă se transformă în adeverate chilii. Aici îşi vor fi înălţat inima în rugăciune călugării din vechime. Astăzi, năpădite de vegetaţie şi acoperite cu un strat verde de muşchi, „pietrele care cresc” îi dau vizitatorului un fior arhaic, care străbate parcă din zorii lumii până în prezent. Mulţi oameni vin şi se roagă în vatra trovanţilor, sau la altarele din piatră ale mănăstirii din grotă, ca pentru a se reconecta cu trecutul.

La Şinca Veche întreg locul este înţesat de elemente tributare credinţei. Troiţa închinată sfinţilor călugări ce au vieţuit aici, icoana Maicii Domnului, biserica din grotă, izvorul Buna Vestire, schitul Sfântul Nectarie, toate sunt purtătoare de sens şi deschizătoare de suflete. Este foarte posibil ca o vizită la Şinca Veche să vă picure în suflet mai mult decât o pace ocrotitoare. Poate aici se vor naşte în mintea dumneavoastră întrebări esenţiale care vă vor răscoli şi vă vor face să vă regândiţi viaţa şi tot ceea ce preţuiţi.
Dacă o astfel de răscolire se întâmplă, cu siguranţă că pentru dumneavoastră şi pentru mulţi alţii binecuvântatul locaş de la Şinca Veche a născut o energie transformatoare. Dumnezeu să ne ajute!